Dramă pentru o familie din Ploiești, după ce fetița lor s-a născut cu probleme respiratorii. Mama susține că a fost anunțată prea târziu de complicațiile copilului

9 octombrie 2022, 17:38

Femeia, însărcinată în 40 de săptămâni și 6 zile, a ajuns la Spitalul din Ploiești, în seara zilei de 21 septembrie. Pentru că avea contracții, a fost internată și i s-au administrat calmante care să-i aline durerile. Mămica povestește că peste noapte nimeni nu s-a fi interesat de starea ei, deși contracțiile erau tot mai dese.

”Dimineaţa, cred că pe la ora 7:00, m-a văzut un doctor. Mi-a spus că atunci am început să mă dilat şi că mai am de aşteptat. M-au trimis în salon şi m-au lăsat aşa. La ora 10:00 am ajuns în sala de naşteri şi m-au lăsat acolo să aştept până a intrat medicul meu de gardă. I-am spus că nu mai rezist şi că nu mă simt bine şi i-am spus că vreau să mă opereze”, ne-a declarat mama fetiței.

În timpul operației, medicii au descoperit că lichidul amniotic a suferit modificări care i-au creat bebelușului complicații serioase. La naștere, fetița a primit nota 8. Deși i s-a spus că este bine, câteva ore mai târziu, mama a aflat că starea bebelușului era critică. Intubată, micuța a ajuns de urgență la Spitalul Cantacuzino din Capitală, unde medicii luptă de mai bine de două săptămâni să-i salveze viața.

”Nu am primit nicio explicaţie cu cele întâmplate, din ce cauză s-a ajuns aici… pentru că fetiţa mea era perfect sănătoasă, înainte să nasc”, susține mama.

Anchetă internă la spital

Reprezentanții Spitalului din Ploiești spun că mama și fetița au fost tot timpul monitorizate. Conducerea unității medicale face acum o anchetă internă.

”Pacienta, până la naștere, a stat mai puțin de 20 de ore în spital, iar în blocul de nașteri undeva în jur de 4-5 ore. Fenomenul deosebit a fost apariția acelui lichid verde, dar nu aveau cum să vadă înainte pentru că operația s-a făcut pe membrane intacte. Deci nu puteai să previzionezi acel lucru. Această suferință fetală, cauzată de aspirația de meconiu, este strict punctuală vieții intrauterine”, susține dr. Călin Boeru, coordonator locație Maternitatea Ploiești.

Părinții se gândesc să facă o plângere la Colegiul Medicilor, însă așteaptă că fetița să fie externată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite