"Dragostea nu are nevoie de cuvinte pentru că trece peste orice bariera"- este unul dintre mesajele pe care le transmite primul scurtmetraj românesc cu şi despre persoane cu deficiente de auz. Pelicula intitulată "Dragoste fără cuvinte" a fost filmată integral la Timişoara, iar lansarea oficială a avut loc în cadrul Săptămânii Comunităţii şi Culturii Surzilor.
Pelicula "Dragoste fără cuvinte" prezintă în 25 de minute povestea unui tânăr care se îndrăgosteşte de o fată cu deficiente de auz.
Filmările au avut loc pe parcursul a patru zile toride în luna iulie, în mai multe locaţii din Timişoara.
Din distribuţie au făcut parte şi doi tineri cu deficienţe de auz.
Eduard Iacovache, actor amator: La începutul filmărilor am avut emoţii mai multe, dar pe parcurs am început să mă obişnuiesc.
Alexandra Radu, actriţă amatoare: Este prima dată când am participat. A durat destul de mult şi am muncit mult.
Scenarista Ana Lambru: Povestea este că dragostea învinge orice barieră. Când inima vorbeşte, raţiunea tace, ăsta e mesajul filmului.
Regizorul filmului, Octavian Iacob, spune că munca împreună cu actorii amatori, cu deficienţe de auz, a fost o provocare, deşi are în familie persoane cu deficienţe de auz.
Regizorul Octavian Iacob: Am învăţat să spun numele filmului şi am înţeles că ei nu se plâng niciodată, nu îşi plâng de milă, sunt nişte oameni luptători şi au toată admiraţia.
Filmul a avut două proiecţii şi la fiecare, sala a fost plină.
Premiera a avut loc în Săptămâna Comunităţii şi Culturii Surzilor, în cadrul căreia au avut loc mai multe evenimente dedicate persoanelor cu deficienţe de auz şi prin care se încearcă înlăturarea prejudecăţilor pe care societatea le are faţă de aceşti oameni.