Dragoş Doroş a demisionat de la şefia ANAF

12 ianuarie 2017, 23:22

„Am anunțat că vreau să plec încă dinainte de alegeri și am rămas până a venit un înlocuitor, ca să nu rămână locul gol, pentru că ANAF este o instituție importantă care are nevoie de continuitate. Înlocuitorul vine astăzi (vineri-n.r.)”, a declarat Doroș pentru AGERPRES.

Acesta nu a dat detalii, însă, despre înlocuitor, susținând că este decizia premierului.

Pe de altă parte, Doroș a declarat că demisia nu are nicio legătură cu solicitarea actualului executiv de eliminare a formularului 088, privind înregistrarea firmelor în scop de TVA.

„Acestea (eliminarea 088-n.r.) sunt lucruri care au legătură cu programul de guvernare. Fie că le fac eu sau viitorul președinte al ANAF, este același lucru. Nu am decis să îmi dau demisia pentru că nu vreau să umblu la 088”, a mai spus Doroș.

Pe de altă parte, el susține că eliminarea formularului va fi însoțită de alte pârghii care să limiteze intrarea firmelor fantomă în sistem.

„088 a fost perceput în piață ca o sarcină administrativă foarte grea. El a fost simplificat și a fost ușurată sarcina administrativă în timpul anului trecut. Acum se dorește eliminarea lui totală și sunt convins că, dacă se elimină formularul, se vor găsi pârghiile necesare de care are nevoie ANAF să stăvilească intrarea în sistem a formelor fantomă”, a precizat fostul președinte al ANAF.

Ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat, joi, că formularul 088, de înregistrare în scop de TVA, va fi eliminat prin Ordin al președintelui ANAF care va fi publicat vineri în Monitorul Oficial.

„În legătură cu 088, e o discuție care de cel puțin doi ani de zile ține agenda publică. Suntem în faza finală de evaluare a impactului privind eliminarea imediată a acestui formular. Credem că în cursul zilei de mâine ordinul președintelui ANAF va fi la Monitorul Oficial”, a afirmat Ștefan, la începutul ședinței de Guvern.

Dragoș Doroș a susținut, pe parcursul mandatului, că este necesară simplificarea formularului, dar a subliniat și necesitatea menținerii acestuia.

„Ideea care există în spatele acestui formular va continua. El trebuie să existe, este un filtru pentru intrarea în sistemul de TVA pe care toate statele din UE îl au și o să-l avem și noi în continuare. Singura preocupare pe care o avem este să ușurăm sarcina administrativă de completare a lui”, a declarat Doroș în cadrul discuțiilor pe margine acestui document.

În ceea ce privește încasările ANAF, Doroș a declarat vineri, la Digi 24, că „cifrele sunt ok”.

„O să dăm un comunicat azi cu încasările pe care le-a avut ANAF. Noi ne-am făcut planul. O să le vedeți, cifrele sunt ok”, a spus Doroș.

Joi, ministrul Finanțelor, Viorel Ștefan, a declarat, la începutul ședinței de Guvern, că există un proces de evaluare a performanței conducerii actuale a Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), urmând să fie luate măsuri „în consecință”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite