Dragnea: Nu avem niciun motiv să credem că președintele o va respinge pe Viorica Dăncilă pentru funcția de premier

17 ianuarie 2018, 12:46

I-am prezentat preşedintelui în mod oficial şi direct propunerea noastră, în persoana doamnei Viorica Dăncilă. I-am prezentat şi procedura prin care a fost desemnată ca propunere în cadrul Partidului Social Democrat. Colegul nostru de la ALDE l-a informat pe președinte că, azi dimineață, în forumul statutar a adoptat decizia să o susțină pe  doamna Dăncilă, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.

Liviu Dragnea a mai spus că a prezentat președintelui un tabel cu semnături ale parlamentarilor PSD-ALDE care o susțin pe Viorica Dăncilă și că nu există niciun fel de problemă cu privire la majoritatea parlamentară.

I-am prezentat argumentele care ne-au făcut pe noi să o propunem şi anume – o experienţă bogată în ceea ce priveşte Parlamentul European şi o relaţionare bună cu membrii Comisiei Europene. De asemenea, câteva din obiectivele doamnei Viorica Dăncilă, pe care, dacă va avea şansa, i le va prezenta preşedintelui, şi anume pregătirea serioasă pentru preluarea preşedinţiei Consiliului Uniunii anul viitor, de asemenea angajamentele asumate în faţa noastră de doamna Dăncilă cu privire la indicatorii macro-economici importanţi: nedepăşirea deficitului, angajamentul de 2% pentru Apărare. De asemenea, investiţiile care vor trebui să crească în 2018, măsurile sociale cu privire la salarii şi pensii şi nu numai, de asemenea în domeniul Educației, Sănătății, măsurile fiscale care sunt prevăzute în program și care trebuie să continue procesul de îmbunătățire a mediului fiscal. De asemenea, calităţile umane pe care le are doamna Viorica Dăncilă: este o doamnă neconflictuală, o doamnă care în permanenţă a fost dedicată dialogului şi care a avut relaţii bune cu absolut toată lumea, atât cu colegii din partid cât și cu cei din parlamentul european și colegii de la alte partide. De asemena abordarea dumneaei în ceea ce privește comunicarea (..) Angajamentul doamnei Dăncilă de a recupera anumite întârzieri pentru centenarul Marii Uniri, a subliniat Liviu Dragnea.

Președintele ne-a transmis că dorește să nu se prelungească  aceasta situație și să avem un guvern cât mai repede. Va lua o decizie azi sau mâine (…) Suntem pregătiți să convocam Parlamentul în sesiune extraordinară pentru a începe numirile de miniștri, a mai adăugat Liviu Dragnea.

Dacă se va gândi să o accepte, este obligatoriu, așa a făcut mereu președintele, să aibă o discuție cu persoana pe care o propune, este firesc să aibă o discuție directă (…) Noi avem speranța că sunt suficiente argumente ca președintele să o accepte pe doamna Dăncilă (..) Nu avem niciun motiv real să credem că președintele o va respinge, a mai adăugat Liviu Dragnea.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă