Dr. Adrian Marinescu, despre viroze: Oamenii au redus protecția, virusurile circulă acum mai mult. Mulți am trecut prin SARS-CoV-2, avem sistemul imunitar slăbit și facem complicații

27 decembrie 2022, 16:18

După trei ani de pandemie, trebuie să stăm liniștiți, e un sezon care înseamnă o întoarcere la normalitate, cu infecții respiratorii, e adevărat că sunt 100.000 de cazuri pe săptămână, dar cele mai multe dintre ele sunt forme ușoare, e vorba de gripă, viroze, infecții cu SARS-CoV-2, a spus marți Adrian Marinescu, medic infecționist, directorul medical al Institutului Matei Balș din București, la TVR Info.

Dr. Adrian Marinescu: Cred ca diagnosticul se pune mai corect acum. Sunt și două aspecte: 1) Circulația virusurilor a fost mult redusă în acești trei ani, atunci interacționam mai mult, n-aveam protecție. Și 2) mulți am trecut printr-o infecție cu SARS-CoV-2 și foarte probabil că sistemul imunitar a avut de suferit și atunci mă aștept să fie un procent ceva mai mare de complicații.

Referindu-se la formele grave de boală, medicul infecționist a spus că până la urmă importantă e gazda, nu neapărat agresivitatea virusului, ci persoana care se infectează. Dacă e vineva în vârstă, sau un copil foarte mic, sau are boli asociate, are riscul să dezvolte complicații, cum era și în timpul Covid-ului.

Dr. Adrian Marinescu: Nu trebuie să ne uităm la ce se raportează zilnic, sunt mult mai multe cazuri. Cele mai multe rămân nediagnosticate. Avem destul de multe infecții, în mare majoritate forme ușoare. Am ajuns în punctul în care Covid-ul seamănă de multe ori cu o răceală. Avem in același timp gripă, virusuri de diverse tipuri și SARS-CoV-2. Protecția noastră în anii de pandemie, prin restricții, e clar că e mai redusă. Și atunci riscul de a avea mai multe complicații e mai mare.

Ca reguli de protecție, ele rămân aceleași: masca rămâne un mijloc de protecție, vaccinarea, regulile de igienă, evitarea contactului cu persoana care are simptomatologie, să nu trimitem copilul cu simptome la școală, adultul să nu meargă la serviciu.

Când ne ducem la camera de gardă:

– când avem respirația dificilă

– o stare generală modificată brusc la o persoană care are o anumită vârstă, peste 70 de ani, are și boli cronice – cardiace, pulmonare – riscul e mai mare

– dacă o persoană mai tânără are febră sau alte lucruri care deranjează – va lua legătura cu medicul de familie, ca să evite timpii de așteptare de la camera de gardă

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite