Două zile din Turcia până în România, 7 zile în Vama Siret. Aproape o mie de camioane, într-o coloană de peste 20 de kilometri. Soluții pentru aglomerația din Vama Siret

19 decembrie 2022, 18:18

TIR lângă TIR pe drumul european 85, în direcția vama Siret. Coloana se întinde până aproape de orașul Suceava.

Aceste mașini transporta mai ales alimente și bunuri de prima necesitate, dar în coloana care depășește 26 de km sunt și TIR-uri cu combustibil. Șoferii, majoritatea turci și ucraineni, stau și 4, 5 zile până să ajungă aici, în vama Siret.

În vamă, fiecare transport este supus mai multor controale și asta cere timp. Iar în Ucraina, totul durează și mai mult din cauza penelor dese de curent.

În legătură cu infrastructra electrică a Ucrainei trebuie spus că ea a suferit avarii foarte mari şi există perioade lungi de timp când nu este livrat curent electric către populaţie. Au existat întreruperi şi la vama Porubne”, a declarat Ruslan Zaparaniuk, guvernatorul regiunii Cernăuţi.

Ucraina a anunțat că a cumpărat baterii speciale care vor permite lucrul non-stop în punctele de frontieră cu România. De mâine va fi suplimentat și personalul de la graniță. Partea română va direcționa tirurile goale către Vicovu de Sus, tot în județul Suceava și va face un culoar special pentru cisterne.

Să luăm, împreună cu poliția Suceava, coloane de câte 30 de cisterne de combustibil și să le aducem pe o bandă separată pentru a le face formalitățile de vamă, care sunt mult mai simple”, explică Gheorghe Flutur, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava.

Autoritățile din Suceava și Cernăuţi speră că aceste măsuri să ducă la procesarea a aproximativ 600 de tiruri în 24 de ore și astfel, timpul de așteptare în vama Siret să scadă semnificativ.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă