Două zboruri cu muncitori sezonieri, programate sâmbătă din Sibiu spre Germania

Aeroportul Internațional Sibiu
Aeroportul Internațional Sibiu
11 aprilie 2020, 09:14

Potrivit purtătorului de cuvânt al Prefecturii Sibiu, Andreea Ștefan, în mod excepțional, Autoritatea Aeronautică Civilă Română a aprobat alte două zboruri de pe Aeroportul Internațional Sibiu, în cursul zilei de sâmbătă.

„Primul zbor este programat la ora 10.20, iar al doilea este programat la ora 18.00”, a spus Ștefan.

Două curse charter au plecat joi și alte două vineri, de pe Aeroportul din Sibiu, spre Dusseldorf, Baden Baden și Karlsruhe.

Pe zborul charter cu destinația Karlsruhe, care a decolat de pe Aeroportul Sibiu vineri s-au prezentat la îmbarcare 9 persoane cu domiciliul în comuna Pătrăuți jud. Suceava, localitate aflată în carantină. Aceștia au fost identificați la punctul de trecere al frontierei și nu li s-a permis să călătorească, fiind duși acasă sub coordonarea Centrului Județean de Coordonare și Conducere a Intervenții.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite