Două tramvaie s-au ciocnit pe Șoseaua Giurgiului, în Capitală. Două persoane, transportate la spital. STB anunță o comisie care va analiza ce s-a întâmplat

Două tramvaie s-au ciocnit pe Șoseaua Giurgiului în Capitală
Două tramvaie s-au ciocnit pe Șoseaua Giurgiului în Capitală
30 septembrie 2022, 19:09

Trei persoane au necesitat acordarea primului ajutor calificat.

Pentru gestionarea situației de urgență au fost angrenate două ambulanțe SMURD, un echipaj de terapie intensivă mobilă (TIM), moto SMURD, o autospecială de stingere cu apă și spumă si Grupul special de Salvatori.

Conform ISUBIF, cele două tramvaie se aflau pe același sens de deplasare.

Dintre cele trei victime, două de sex feminin vor fi transportate la Spitalul Clinic de Urgență Bagdasar-Arseni, iar cea dea treia victimă, sex masculin, a refuzat transportul la spital.

Reacția STB

La ora 18.24, pe Sos. Giurgiului, la stația Cimitirul Evreiesc, sens Șura Mare, un tramvai din linia 19 a fost lovit în spate de un tramvai din linia 7. Din primele informații, se pare că au rezultat două persoane accidentate în tramvaiul din linia 7.

Brigada de Poliție Rutieră face măsurători la fața locului. După finalizarea acestora, se va relua circulația tramvaielor în zonă.

În cadrul Societății de Transport București STB SA, s-a declanșat o comisie care va analiza evenimentul. Pe baza rezultatelor, se vor lua măsurile care se impun conform Regulamentului Intern STB și legislației în vigoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite