Două tone de produse contaminate cu Listeria au fost retrase de la comercializare. Producătorul a distribuit în mai multe ţări din spaţiul comunitar

Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA)
Autoritatea Naţională Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor (ANSVSA)
13 decembrie 2021, 11:18

În urma controalelor efectuate de inspectorii sanitari-veterinari, a fost identificată Listeria monocytogenes în două produse, muşchi ţigănesc şi urechi de porc sub forma unor snackuri. Este vorba de o cantitate de aproximativ două tone cu distribuţie Marcel SRL, în afara ţării, respectiv în Marea Britanie, Belgia, Germania, Italia, Spania şi Irlanda, dar şi în România, în 10 judeţe. Întreaga cantitate aflată la raft a fost retrasă şi dat fiind faptul că termenul de valabilitate este 1 ianuarie 2022 am decis să informăm consumatorii atât la nivelul magazinelor unde a fost comercializată, cât şi pe site-ul ANSVSA şi pe cel al producătorului. Ieri am avut anchetă în cadrul unităţii, care a fost închisă şi am pus sub sechestru toate produsele din carne de porc din acea săptămână a loturilor încriminate. Nu vom da drumul secţiei până când nu vom avea rezultate negative la următoarele 10 probe plus restul ce este sub sechestru. Vorbim de Listeria monocytogenes, care este cea mai periculoasă bacterie, în primul rând din cauza mobilităţii ei şi pe urmă din cauza rezistenţei„, a precizat vicepreşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), Mihai Ponea, potrivit Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cazul în care consumatorii au achiziţionat aceste produse, ei nu trebuie să le consume ci să le aducă în magazin pentru a primi contravaloarea acestora.

Pe site-ul ANSVSA au fost postate două atenţionări ale societăţii SC Marcel SRL de rechemare produse neconforme, respectiv urechi snacks 200 grame, Lot: 076121121, expiră la 2.01.2022 şi muşchi ţigănesc Lot: 017121121, expiră la data de 27.12.2021 şi 6.01.2022.

Se recomandă persoanelor care deţin produse din lotul descris mai sus să nu le consume ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Persoanele care au consumat produsele menţionate mai sus şi care prezintă febră simplă sau însoţită de dureri de cap sunt rugate să consulte medicul şi să raporteze acest consum. Femeile gravide, persoanele cu imunitate scăzută, precum şi cele în vârstă trebuie să acorde o atenţie deosebită acestor simptome. Aceste simptome pot sugera listerioza, boală potenţial gravă, cu un timp de incubaţie de până la opt săptămâni„, se arată în anunţul postat pe site-ul ANSVSA.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite