Două persoane au fost rănite după ce a explodat un cauciuc al troleibuzului în care se aflau

28 aprilie 2018, 19:02

Explozia s-a produs în mers, la mijlocul troleibuzului, acolo unde mașina are două rânduri de roți. Echipajul tehnic al RAȚ Brașov a constatat, din primele verificări, că ar fi explodat o roată interioară. Suflul a smucit puternic troleibuzul, iar doi călători au fost răniți.

Luiza Dănilă, ISU Brașov: „Este vorba de o femeie care a suferit o fractură deschisă la unul dintre membrele inferioare. Aceasta a fost preluată de echipajul de Terapie Intensivă cu medic şi transportată la spital şi o a doua victimă care prezența un traumatism cranio-cerebral”.

Reprezentanții RAT Brașov susțîn că troleibuzul era în perfectă stare de funcționare.

Silviu Ștefan, purtător de cuvânt RAT Brașov: „Este un incident mai rar şi se poate produce, mai ales la aceste temperaturi, la orice fel de vehicul. Noi, independent de ancheta pe care o desfăşoară cei de la poliţie, vom desfășura propria cercetare, pentru a lămuri exact cauza producerii accidentului”.

Polițiștii criminaliști au făcut cercetarea la fața locului și vor stabili cauza accidentului. Ei au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Reprezentanții regiei de transport în comun spun că toate mașinile care pleacă în curse sunt verificate tehnic în fiecare dimineață, iar la fiecare 6 luni se face inspecția periodică. Își exprimă regretul că cei doi pasageri au avut de suferit în urma incidentului și spun că vor să-i ajute să treacă peste situația provocată.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite