Două locomotive s-au ciocnit frontal în Giurgiu. Mecanicii au fost răniți. Unul dintre ei ar fi fost băut

17 mai 2023, 18:30

Accidentul a avut loc dimineață, după ora 3.00, în apropiere de stația Toporu, din județul Giurgiu. Locomotivele au ajuns pe aceeași linie, circulând însă din sensuri opuse.

Mecanicul de tren, bănuit că e autorul accidentului, nu a respectat culoarea roşie a semaforului a trecut pe aici, a forțat drumul, a forțat macazul și a intrat pe o singură linie, din față venea o altă locomotivă și inevitabilul s-a produs.

Echipajele ISU, SMURD și de la Ambulanță au găsit la locul accidentului trei bărbați, conștienți. Doi dintre ei au fost transportați la UPU Giurgiu. Al treilea bărbat a primit îngrijiri medicale la fața locului. Cele două locomotive, care aparțin unor operatori privați, au fost avariate. Primele informații arată că unul dintre mecanici era băut.

SORIN GRINDEANU – ministrul Transporturilor: A fost suspendată licenţa acelui operator privat, acel mecanic era sub influenţa băuturilor alcoolice. Să mă duc eu, ca ministru, să-i pun fiolă fiecărui mecanic? Asta cu sancţiunile blânde merită a fi revizuit.

Prin telefon, PETRU BOGDAN, director ASFR: Operatorul de transport feroviar, după ce trenurile pe care le are în circulăţie vor ajunge la staţia de destinație nu va mai putea circulă până când ASFR va efectua verificarea cunoştinţelor personalului.

Deocamdată reprezentanții celor două companii care dețin locomotivele implicate în accident nu au transmis un punct de vedere. Cazul e anchetat de poliție, sub conducerea unui procuror, dar și de Autoritatea de Investigație Feroviară.

LAURENŢIU DUMITRU – director general Agifer: Nu putem să ne pronunțăm dacă mecanicul a greșit sau au fost probleme tehnice. Urcarea fiecărui mecanic înseamnă verificare nu numai la alcoolemie, ci și din punct de vedere al stării fizice, de oboseală.

Dar, dincolo de cauza imediată, există și cauze sistemice pentru astfel de accidente, spun sindicaliștii feroviari.

Prin telefon IULIAN MANTESCU – preşedintele Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă: În urmă cu 10-15 ani nimeni nu îşi permitea să consume băuturi alcoolice sau să se prezinte la serviciu sub influența băuturilor alcoolice. Ceea ce se întâmplă astăzi este foarte grav şi este grav datorită lipsei de personal. În ultimii ani nu se mai fac aceste controale, oamenii se simt necontrolați şi atunci se întâmplă ce se întâmplă.

Ministrul Transporturilor a cerut verificarea tuturor mecanicilor. Poliţiştii şi inspectorii Autorităţii Feroviare au făcut controale în 457 de stații, între 3 aprilie și 5 mai. Mai mulți angajați cu responsabilități legate de siguranța circulației feroviare au fost gășiți sub influența băuturilor alcoolice. 

Prin telefon PETRU BOGDAN, director ASFR: Raportat la numărul de personal verificat, procentul celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice a fost undeva la un 0,5 %. În siguranţa feroviară nu au ce căuta astfel de cazuri.

Din cauza accidentului, patru trenuri de călători au fost anulate, iar altele au avut întârzieri. Acesta e al treilea accident feroviar grav de anul acesta. În martie, în Roșiorii de Vede, un tren de călători al CFR a izbit din spate un marfar care transporta autoturisme. Peste zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Și tot în martie, la Galați, un om a murit și trei au fost răniți după ce o locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon de călători.

 

–––––––

Echipajele ISU, SMURD și de la Ambulanță au găsit la locul accidentului trei bărbați, conștienți. Doi dintre ei au fost transportați la UPU Giurgiu. Al treilea bărbat a primit îngrijiri medicale la fața locului. Cele două locomotive, care aparțin unor operatori privați, au fost avariate. Primele informații arată că unul dintre mecanici era băut.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor: „A fost suspendată licenţa acelui operator privat, acel mecanic era sub influenţa băuturilor alcoolice.”

Petru Bogdan, director ASFR: „Operatorul de transport feroviar, după ce trenurile pe care le are în circulaţie vor ajunge la staţia de destinaţie nu va mai putea circula până când ASFR va efectua verificarea cunoştinţelor personalului. Raportat la numărul de personal verificat, procentul celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice a fost undeva la un 0,5 %. În siguranţa feroviară nu au ce căuta astfel de cazuri.

Cazul e anchetat de poliție, sub conducerea unui procuror, dar și de Agenția de Investigație Feroviară.

Laurenţiu Dumitru, director al Agenţiei de Investigare Feroviare Române. „Ceea ce pot să vă spun până în acest moment este că una dintre locomotive a depășit un semnal care indica și ordona oprirea. Nu putem să ne pronunțăm asupra faptului că mecanicul e cel care a greșit au au fost niște probleme tehnice. Noi vom face verificarea atât la locomotivă, cât și la toate instalațiile din cale.

Dar, dincolo de cauza imediată, există și cauze sistemice pentru astfel de accidente, spun sindicaliștii feroviari.

„Salariile sunt foarte mici, se lucrează cu cumul pensii cu salariu din cauza lipsei de personal. În cazul de față este vorba despre două locomotive de la doi operatori feroviari de călători privați. N-avem trenuri noi, nu se modernizează infrastructura feroviară, sunt numai probleme. Se vorbește ca anchetatorii au constatat că unul din mecanici era beat, țineți cont că acum în calea ferată este schimbul de generații, până acum nu am avut astfel de probleme. Probabil gândesc cei care au rămas acum că dacă îi dă afară, oricum îşi găsește în altă parte de lucru, sau cei care au cumul pensie cu salariu rămân cu pensia„, a declarat la TVR președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim.

Din cauza accidentului, patru trenuri de călători au fost anulate și pot să apară în continuare întârzieri, anunță CFR călători.

Acesta e al treilea accident feroviar grav de anul acesta. În martie, în Roșiorii de Vede, un tren de călători al CFR a izbit din spate un marfar care transporta autoturisme Ford. Peste zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Și tot în martie, la Galați, un om a murit și trei au fost răniți după ce o locomotivă a intrat cu viteză într-un vagon de călători.

_______________

ACTUALIZARE A fost redeschisă linia CF Toporu – Chiriacu, iar circulația feroviară este reluată în condiții normale de trafic, fără restricții de viteză, a declarat, purtătorul de cuvânt CFR SA, Oana Brânzan.

_______________

Liniile de cale ferată nu au fost afectate, doar cele două locomotive, care aparțin unor operatori privați, au fost avariate. Acum, anchetatorii încearcă să afle ce s-a întâmplat mai exact.

Din primele cercetări reiese că unul dintre mecanici nu a respectat semnalul de oprire din zona stației Toporu și a lovit frontal cealaltă locomotivă, care venea dinspre Giurgiu.

Polițiștii au constatat că unul dintre mecanici era băut. Cazul este anchetat atât de poliție, sub coordonarea unui procuror, cât și de Agenția de Investigare feroviară.

Din cauza accidentului, patru trenuri de călători au fost anulate și pot să apară în continuare întârzieri atât ale garniturilor care circulă în zonă, cât și ale celor care asigură legăturile cu alte trasee, anunță CFR călători.

Circulaţia trenurilor pe secţia Videle – Giurgiu este temporar întreruptă din cauza tamponării dintre două locomotive care aparţin unor operatori privaţi de marfă între staţiile Toporu şi Chiriacu. Până acum au fost anulate următoarele trenuri de călători: trenul R 9340 Giurgiu Nord – Bucureşti Nord; trenul R 9341 Videle – Giurgiu; trenul R 9342 Giurgiu – Videle; trenul R 9343 Videle – Giurgiu„, a transmis CFR Călători.

Numărul accidentelor feroviare grave a crescut în ultima perioadă. În martie, un tren de călători a izbit un marfar, iar peste zece persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Şi tot în martie un accident feroviar produs în gara Galați a provocat moartea unei persoane și rănirea altor trei.

Liderii sindicali spun că o cauza a problemelor ar fi numărul mic de angajaţi din cauza salariilor reduse.

Salariile sunt foarte mici, se lucrează cu cumul pensii cu salariu din cauza lipsei de personal. În cazul de față este vorba despre două locomotive de la doi operatori feroviari de călători privați. N-avem trenuri noi, nu se modernizează infrastructura feroviară, sunt numai probleme. Se vorbește ca anchetatorii au constatat că unul din mecanici era beat, țineți cont că acum în calea ferată este schimbul de generații, până acum nu am avut astfel de probleme. Probabil gândesc cei care au rămas acum că dacă îi dă afară, oricum îşi găsește în altă parte de lucru, sau cei care au cumul pensie cu salariu rămân cu pensia”, a declarat la TVR președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, Rodrigo Maxim.

 

 

Despre posibilele cauze ale accidentului a vorbit Laurenţiu Dumitru, director al Agenţiei de Investigare Feroviare Române. „Ceea ce pot să vă spun până în acest moment este că una dintre locomotive a depășit un semnal care indica și ordona oprirea. Nu putem să ne pronunțăm asupra faptului că mecanicul e cel care a greșit au au fost niște probleme tehnice. Noi vom face verificarea atât la locomotivă, cât și la toate instalațiile din cale„, a afirmat Dumitru, în direct la TVR Info.

 

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite