Pericolul este mult mai aproape de noi, chiar în timp ce mergem pe stradă. Aproape o treime dintre autoturismele înmatriculate în România nu au inspecția tehnică valabilă. Şi nicio autoritate nu a știut să ne spună câte dintre maşinile fără ITP chiar circulă pe şosele sau câte zac abandonate.
Din cele aproximativ 7.300.000 de autoturisme înmatriculate în România la finalul anului trecut, doar cinci milioane au inspecția tehnică la zi. Restul, peste două milioane, sunt un pericol atunci când circulă pe şosele. Cifrele sunt transmise de poliţişti şi Registrul Auto Român, dar nimeni nu poate preciza câte dintre maşinile fără ITP circulă sau câte sunt trase pe dreapta.
De la începutul anului, la nivel national, politiştii au depistat în trafic 5.300 de autoturisme fără ITP valabil.
În ultima lună, în urma acțiunilor comune ale polițiștilor și inspectorilor Registrului Auto au fost depistate şi aproximativ 3.000 de mașini care aveau defecțiuni tehnice grave.
În prezent, ITP-ul se face la trei ani pentru autoturismele noi, la doi ani pentru maşinile cu o vechime de până în 12 ani şi în fiecare an pentru cele mai vechi de 12 ani.
Maşinile folosite pentru taxi și ride-sharing trebuie să treacă inspecţia tehnică la fiecare şase luni.
Despre pericolul pe șosele și numărul atât de mare de mașini care circulă fără ITP, pe unele am putea să le numim chiar adevărate sicrie pe patru roți, a vorbit la Telejurnalul orei 19 Titi Aur, expert în conducere defensivă.
“Fenomenul accidentelor auto e scăpat de sub control în România, iar autoritățile sunt imune la această situație. Ptactic, nu fac nimic. Doar Poliția Română face anumite care face anumite activități punctuale, dar nu este suficient. (...) Nu suntem educați, nu suntem educați din școala generală, în timpul școlii de șoferi, iar după ce șuăm permisul de conducere, nu se mai face nimic. Șoferii din România nu sunt educați, nu înțeleg pericolul și atunci nu respectă reguli de circulație, de conducere defensivă, de bun-simț. Merg cu mașina fără ITP, considerând că păcălesc pe cineva. Se ajunge să se dea șpagă ca să pleci cu mașina incorectă de la control. E ca și cum ai da șpagă să te sinucizi”, a spus Titi Aur.