Două bucăți din tavan și două pisici au căzut peste un pacient la Spitalul Județean Constanța

3 ianuarie 2020, 18:43

Pacientul mergea pe holul spitalului Județean Constanța spre Radiologie, pentru o investigație. Era însoțit de soșie și de fiică. Ele susţin că, la un moment dat, s-a întâmplat ceva şocant: o placă din plafonul fals s-a desprins şi a căzut peste bolnav. Şi o pisică a aterizat peste bărbatul care se afla pe targă.

În doar câteva clipe, o altă placă şi o altă pisică s-au prăbuşit tot peste pacient.

Este neclar cum au ajuns pisicile deasupra tavanului fals.

„Ne pare rău pentru incidentul creat. S-a demarat o anchetă în acest caz. Vă aducem la cunoștință că s-a ajuns la aceasta situație din pricina faptului că se lucrează la sistemul de ventilație din imediata apropiere a locației în cauza iar piesele lipsă de plafon fals au fost îndepărtate de către muncitori. Având în vedere situația creată, plafonul va fi completat la loc. De altfel, vom contacta o firmă specializată pentru a îndepărta animalele, în condiții de siguranță, astfel încât să nu se mai întâmple incidente de acest gen” – a fost reacția Spitalului Județean Constanța.

Și preşedintele Constiliului Judeţean, Marius Horia Ţuţuianu, a venit cu explicatii: „Muncitorii care intervin la reabilitarea instalaţiilor au demontat mai mulţi „biscuiţi” din tavanul fals, pentru a avea acces la ţevi. Cu această ocazie am descoperit cu toţii că sub tavanul fals se strecurase o felină, care a căzut pentru că fuseseră îndepărtate acele plăci. „

Familia bărbatului nu a făcut până acum nicio plângere. Conducerea spitalului dă asigurări ăa va verifica tot plafonul fals, pentru ca astfel de accidente să nu mai aibă loc.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite