Două aeronave F-16 Fighting Falcon au fost livrate României

Două aeronave de tipul F-16 Fighting Falcon au sosit vineri în România din Portugalia. Aeronavele performante vor fi folosite în misiuni NATO de pace sau în situații de criză.

30 Octombrie 2020, 17:16 (actualizat 30 Octombrie 2020, 17:17) |
Două aeronave F-16 Fighting Falcon au fost livrate României

Reprezentanții Ministerului Apărării Naționale au anunțat că a treia și a patra aeronavă F-16 Fighting Falcon din noul lot de cinci care vor intra în dotarea Forțelor Aeriene Române, au sosit vineri, din Portugalia, în Baza 86 Aeriană Locotenent aviator Gheorghe Mociorniță de la Borcea.

Ultima aeronavă din lotul de cinci va fi livrată în primul trimestru al anului 2021.

„Achiziția noului lot de avioane F-16 Fighting Falcon și a pachetului de bunuri și servicii aferent va asigura creșterea securității României prin executarea permanentă a apărării spațiului aerian național/NATO, pe timp de pace și în situații de criză, prin Serviciul de Luptă Permanent – Poliție Aeriană (SLP-PA), sub comanda NATO, în conformitate cu angajamentele asumate”, au anunțat reprezentanții Ministerului Apărării Naționale.

Alte 12 aeronave F-16 au fost cumpărate în 2016 și 2017 în baza unor contracte cu Guvernul Republicii Portugheze și Guvernul SUA. Anul viitor toate avioanele, inclusiv ultimele cinci, vor intra într-un program de modernizare.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 3°C 3°C
IASI 4°C 2°C
CLUJ 2°C 3°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 4°C 3°C
BRASOV 1°C 1°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
ARHIVĂ ȘTIRI