Accident teribil la Constanța: Două adolescente au murit într-un accident rutier. Autoturismul în care se aflau era condus de un băiat de 16 ani

Accident rutier
Accident rutier
5 august 2022, 09:31

Impactul teribil a avut loc după ora o1.00 noaptea, în localitatea constănțeană Cobadin. Pe imaginile suprinse de camerele de supraveghere se observă cum autoturismul condus cu o viteză excesivă de băiatul de 16 ani intră în curbă pe contrasens și lovește în plin o mașină care ieșise dintr-o benzinărie.

Liliana Trifu, purtătoare de cuvânt IPJ Constanța: „Impactul s-a produs între două autoturisme, unul condus de un minor de 16 ani , celălalt – de un bărbat de 23 de ani. Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte două autoturisme parcate”.

Două adolescente de 13 respectiv 16 ani, aflate în mașina condusă de minor, au murit pe loc, iar șoferul de ocazie și alt pasager, și el minor, au ajuns în stare gravă la spital. Și tânărul de 23 de ani,care conducea mașina lovită, a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Oana Manoilă, purtătoare de cuvânt ISU Dobrogea: „Au fost alocate o autospecială și trei ambulanțe SMURD. Ajunși la fața locului, colegii au găsit cinci victime dintre care una încarcerată.Din păcate, două dintre persoane au decedat.”

Cu puțin timp înainte de tragedie, băiatul care a provocat accidentul a postat pe o rețea socială un clip în care se lăuda că bea la volan. Din primele cercetări, reiese că acesta ar fi luat cheile de la mașina unei mătuși și a plecat fără să anunțe.

Mătușa șoferului minor: „Aveam cheile în casă; nu știu când a intrat, cum le-a luat, ce a făcut.”

Rep:

A mai avut tentative să ia mașina?

Mătușa: „Nu”.

 

Localnicii din Viişoara, localitatea natală a victimelor au aflat îngroziți de spre accidentul care a curmat viețile a două adolescente.

Fratele uneia dintre fete: „A venit un băiat pe la 03.00 noaptea și a zis ‘băi, a avut sora ta accident’. Nu a vrut să ne zică din prima că a murit. Atunci ne-am dus acolo și ne-am uitat”.

Localnică: „E o tragedie, tot satul e în clocot pentru fetița asta. Erau 7-8 frați și era cea mai mare față.”

 

Băiatul de 16 ani nu era la prima abatere, deși nu avea permis pentru nicio categorie de vehicule. În urmă cu câteva luni, a condus o motocicletă și a intrat în viteză într-o remorcă, pe care a făcut-o praf. Camerele de supraveghere au surprins și atunci impactul. Un bărbat și soția lui au scăpat cu viață ca prin minune.

Victimă: „Exact aproape când am întors, el a venit cu viteză din față și m-a izbit pe mine, fără să țină nicio frână, nimic. Mi s-au rupt un picior și o mâna, mâna dreapta.”

Luminița Boyte, psihoterapeut: „Este factorul vârstei, unde putem să ştim cu toţii că apar multe fapte de bravadă, dar pot să fie şi comportamente de risc care ne atrag atenţia. Există o distanţă emoţională între copii şi părinţi mult mai mare decât am crede. Putem observa că absenţa unor reguli în viaţa copiilor pot duce către un pericol.”

Polițiștii au deschis dosar penal și încearcă afle imprejurările exacte în care s-a întâmplat tragedia care a lăsat în urmă două familii îndoliate.

–-

Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Constanţa, în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, unul dintre ele condus de un minor.

„Astăzi, în jurul orei 1,40, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în localitatea Cobadin. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au constatat faptul că impactul s-a produs între două autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani. Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte două autoturisme parcate”, a anunţat IPJ Constanţa.

Sursa citată precizează că în urma impactului au murit pe loc două pasagere din primul autoturism, în vârstă de 13, respectiv 16 ani. De asemenea, minorul de 16 ani aflat la volan şi un alt adolescent, în vârstă de 17 ani, au fost răniţi grav.

Tânărul de 23 de ani, aflat la volanul celuilalt autoturism, a suferit leziuni uşoare.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite