Dotări vitale pentru bebeluşi, din donaţii. De peste un deceniu, maternitățile nu au primit incubatoare de la stat

7 octombrie 2018, 19:58

Mădălina e fericită acum că fiul ei de nici o lună e stabil. Ea a avut probleme grave şi i s-a făcut cezariană cu 7 săptămâni înainte de termen. Alexuţ, primul său copil, era deja în pragul morţii. A avut noroc să se nască la Spitalul Universitar din Capitală, unde există ventilatoare, incubatoare şi personal medical de top.

A fost traumatizant să-l văd acolo. Am plâns trei zile non-stop. Mă simţeam neputincioasă. Nu pot să vă descriu în cuvinte, mărturisește Mădălina.

Situaţia e dramatică în toată ţara. Potrivit unui raport din 2016, 14 la sută din maternităţile de cel mai înalt nivel – unde ajung cazurile cele mai grave – au o singură masă de reanimare.

Numai anul trecut, aproape 1400 de copii au murit înainte să ajungă la un an. La noi, rata mortalităţii infantile e dublă faţă de media europeană. Lipsa dotărilor din spitale e una dintre cauze.

Multe maternităţi nu au nici măcar un incubator ca să-i ţină în viaţă pe fragilii prematuri. Iar peste 10 la sută dintre naşteri sunt înainte de termen.

Acum sunt doar 16 la Galaţi şi unul e defect. Lipsă e și la Piatra Neamț.

Doar din donaţii, maternităţile au mai primit dotări vitale. De peste un deceniu, Ministerul Sănătăţii nu a mai cumpărat incubatoare. Achiziţia anunţată în 2016 nu s-a finalizat.

La începutul lunii august, Ministerul Sănătăţii a anunţat că a demarat procedura pentru a cumpăra chiar peste 1100 de incubatoare care să fie trimise în maternităţile din toată ţara. După două luni, la începutul lui octombrie, niciun incubator nu a ajuns încă în maternităţi.

Anul acesta, Salvaţi Copiii va dota 88 de maternităţi cu sute de echipamente cumpărate cu bani de la filantropi. 42 de mii de prematuri vor putea fi astfel salvaţi.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite