Percheziţii la sediul firmei lui Andrei Hrebenciuc, fiul deputatul PSD, Viorel Hrebenciuc, care a demisionat ieri din Parlament. DNA a percheziţionat şi cabinetele unor avocaţi şi notari din Bucureşti şi Braşov. Ancheta vizează cazul retrocedărilor ilegale de păduri.
ACTUALIZARE 18.15 Procurorii DNA au mers la sediul firmei lui Andrei Hrebenciuc şi la cabinetele unor avocaţi şi notari din Bucureşti şi Braşov. Potrivit unor surse judiciare, Andrei Hrebenciuc ar putea fi audiat şi el la DNA Braşov. El l-ar fi ajutat pe tatăl său să o angajeze pe fiica generalului Dumitru Iliescu, fost şef al SPP. În schimb, Iliescu i-ar fi comunicat lui Viorel Hrebenciuc că este interceptat pe mandat de siguranţă naţională.
ILIESCU DUMITRU: Nu am reuşit să o bag pe nicăieri, dar am niste conexiuni şi s-ar putea să-i găsesc ceva, să-i rezolv.
VIOREL HREBENCIUC: Dar unde? Poate pot să o ajut şi eu.
ILIESCU DUMITRU: Nu ştiu, sunt în căutare. Am întrebat într-o parte, în alta, dar nu am găsit.
VIOREL HREBENCIUC: Ea e arhitect.
ILIESCU DUMITRU: Da, e arhitect. Nu ştiu, poate dacă am găsi o soluţie, o societate din asta, pe arhitectură, ar fi cea mai bună chestie pentru ea. Ar putea face lucrări acasă, acum se trimit lucrările pe mai!.
VIOREL HREBENCIUC: Da, da. Să vorbesc cu Andrei, să văd, că el e cu zona asta.
Procurorii cer arestarea lui Viorel Hrebenciuc În dosarul de la Braşov privind retrocedările de păduri. El este acuzat că l-ar fi ajutat pe descendentul unei familii nobiliare, Gheorghe Paltin Sturza, să pună mâna pe 43 de mii de hectare de pădure pe Valea Trotuşului. Partea lui Hrebenciuc ar fi fost 12 mii de hecatre de pădure.
Procurorii au informaţii că deputatul demisionar Viorel Hrebenciuc ar fi cerut mită 12 mii de hectare de teren din totalul celor 43 de mii de hectare retrocedate în Braşov prin fiul lui, Andrei Hrebenciuc. Acesta ar fi urmat să primească suprafaţa de teren prin intermediul firmelor, de la anumiţi interpuşi.
După percheziţii, Andrei Hrebenciuc va fi dus, cel mai probabil, la sediul DNA Braşov, care se ocupă de dosarul retrocedărilor ilegale, relatează Alexandru Costache pentru Telejurnalul orei 14.00.