Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand POLITICA COOKIES

Dosare penale și amenzi după bătaia din tribune la meciul CSA Steaua - Academia Rapid

Violențe pe Arena Națională, la derby-ul din Liga a patra. Sute de suporteri ai echipelor Steaua București și Academia Rapid s-au luat la bătaie, au aruncat cu petarde și fumigene și au distrus scaunele. Jandarmeria a intervenit în forță, fără să mai țină cont și de spectatorii liniștiți. În haosul creat, copii și femei au inhalat gaze lacrimogene, iar o femeie a leșinat. Acum, 25 de huligani nu mai au voie să intre pe stadion un an, alți 33 au interdicție șase luni, iar organizatorul jocului și firma de securitate au primit amnezi.

15 Aprilie 2018, 12:14 (actualizat 15 Aprilie 2018, 20:24) |
Violențe pe Arena Națională
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

11 suporteri s-au ales cu dosare penale în urma violențelor izbucnite în timpul meciului dintre CSA Steaua şi Academia Rapid de sâmbătă seara, de pe Arena Naţională.

Jandarmeria Capitalei a aplicat 77 de amenzi în valoare totală de 42.480. Între cei amendați, organizatorul jocului, adică Steaua București, dar și firma privată de pază. Au primit amenzi de câte 5 mii de lei fiecare, pentru că nu au respectat legea privind siguranța spectatorilor.

Iar 57 de persoane nu mai au dreptul să intre la competiţii sportive pe o perioadă de şase luni sau un an.

Meciul de pe Arena Naţională a fost întrerupt în mai multe rânduri, amintește Agerpres. Prima oară în debutul partidei, pentru un minut, din cauza fumigenelor şi artificiilor aruncate pe gazon de galeria rapidistă.

Apoi, în minutul 25 arbitrul a oprit jocul din cauza violenţelor din tribune produse de membrii celor două galerii.

Aproximativ 20 de reprezentanţi ai galeriei CSA Steaua au încercat să ajungă până la galeria adversă din peluza opusă. Suporterii rapidişti au ripostat şi au avut loc ciocniri violente pe primele rânduri ale tribunei a II-a.

Pentru calmarea violenţelor, jandarmii au folosit gaze lacrimogene şi o parte dintre reprezentanţii galeriei CSA Steaua a părăsit partea inferioară a Peluzei Sud.

În timpul incidentelor, mai mulţi fani ai celor două echipe au fost reţinuţi de forţele de ordine.

De asemenea, după golul 3 înscris de Academia Rapid, un suporter rapidist a intrat pe teren şi a provocat galeria adversă.

Chiar dacă nu au mai avut loc agresiuni, jandarmii au folosit din nou gaze lacrimogene pentru a-i împiedica pe suporterii stelişti să pătrundă pe teren.

În interiorul stadionului, pe căile de acces către tribune, era haos, după ce forțele de ordine au dat cu gaze lacrimogene.

Câteva mame își căutau disperate copiii, oameni erau căzuți și strigau după ajutorul medicilor iar copiii plângeau. O femeie a leșinat pe unul dintre culoarele de acces.

Reprezentanții Jandarmeriei susțin că au respectat pașii în astfel de situații, iar folosirea substanțelor iritant-lacrimogene e prima etapă în orice intervenție a forțelor de ordine, oriunde în lume.

Academia Rapid a câștigat meciul cu CSA Steaua cu scorul 3-1, în derby-ul Ligii a patra. La pauză scorul era 1-1.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 21°C 24°C
IASI 16°C 22°C
CLUJ 19°C 20°C
CONSTANTA 22°C 23°C
CRAIOVA 24°C 23°C
BRASOV 18°C 20°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 22 Iunie 2018, 22:39
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 22-06-2018
Deschidere: 8124
Maxim: 8137.67
Mimim: 8068.85
Variatie: -0.19%
TGN
385.50
1.4%
TLV
2.35
0.21%
SNG
36.60
0.14%
FP
0.89
0%
SNP
0.31
0.63%
BRD
13.08
0.46%
PBK
0.10
3.81%
SIF2
1.37
1.43%
TEL
19.60
0.61%
SIF1
2.49
1.17%
ARHIVĂ ȘTIRI