Dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, în cazul focarului de COVID înregistrat pe un șantier din Capitală

25 august 2020, 13:16

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti, citat de Mediafax, dosarul penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor a fost înregistrat luni.

Conform procurorilor, polițiștii de la Secția 26 au fost solicitați, luni după-amiază, să însoțească reprezentanții DSP București pentru efectuarea unei anchete epidemiologice în zona locurilor în care sunt cazați muncitorii unei firme.

„În urma efectuării anchetei epidemiologice s-a descoperit un număr de 34 de angajați confirmați pozitiv cu virusul SARS-CoV-2, din totalul de 108, șantierul în discuție fiind supus măsurilor de carantinare”, se arată în comunicat.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunțat luni că peste 30 de angajați din India care lucrează pe un șantier din Capitală sunt infectați cu noul coronavirus, aceștia fiind izolați.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

România, la un pas de epidemie de gripă