Dosar penal pentru doi angajați ai Ambulanței Vâlcea depistați cu coronavirus, care au mers la serviciu deși ar fi trebuit să stea în izolare

Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea a înregistrat un dosar penal pentru infracţiunea de zădărnicire a combaterii bolilor, după ce doi angajaţi ai Serviciului de Ambulanţă Judeţean, care se aflau în izolare, s-au prezentat la serviciu. Ulterior, cei doi au fost depistaţi pozitiv cu noul coronavirus, se arată într-un comunicat preluat de Agerpres.

21 Aprilie 2020, 14:35 (actualizat 21 Aprilie 2020, 14:41) Știrile TVR |
Ambulanță, 112 / FOTO: Autor: RADU TUTA / AGERPRES FOTO Credit: AGERPRES FOTO, foto.agerpres.ro

Cei doi angajaţi s-au prezentat la serviciu pe 7 aprilie, deşi se aflau în izolare. Pe 15 aprilie a fost confirmată infectarea cu coronavirus.

"În fapt se reţine că, în ziua de 07.04.2020, doi angajaţi din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Vâlcea s-au prezentat la serviciu, deşi se aflau în izolare, ca urmare a faptului că au fost în contact cu angajaţi şi pacienţi ai Secţiei ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde a fost confirmat ca infectat cu SARS-Cov-2 un cadru medical. Urmărirea penală este efectuată de lucrători de poliţie judiciară din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea - Biroul de Investigaţii Criminale, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rm. Vâlcea", se precizează în comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea.

Este vorba despre un ambulanţier şi de o îngrijitoare, soţ şi soţie.

Ei au avut contact apropiat cu un pacient (tatăl ambulanţierului), care a fost internat în Secţia ORL a Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde a fost confirmat cu coronavirus un cadru medical.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 35°C 35°C
IASI 35°C 33°C
CLUJ 31°C 32°C
CONSTANTA 28°C 28°C
CRAIOVA 32°C 32°C
BRASOV 29°C 29°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI