Dosar penal după tragedia din Defileul Jiului, când un șofer a murit strivit de o stâncă desprinsă de pe versant. Imagini și informații cu impact emoțional!

3 octombrie 2022, 16:58

Accidentul s-a produs pe DN 66, în Defileul Jiului, aproape de granița cu județul Hunedoara.

Șoferul, un bărbat de 56 de ani din Giurgiu, venea, împreună cu soția și încă o rudă de la Mănăstirea Prislop. La un moment dat, un bolovan a căzut peste mașină, lovindu-l pe șofer. Moartea lui a fost fulgerătoare.

Drumarii susțin că zona este verificată cu regularitate, iar acele pietre sau copaci care stau să cadă sunt eliminate, dacă sunt observate. Pietrele aflate pe porțiunile superioare ale versantului, neacoperite de plasă, sunt aproape imposibil de văzut cu ochiul liber.

Cristi Tudor, reprezentant Secţia Drumuri Naţionale Târgu Jiu: Această piatră a coborât pe un torent, pe unde se scurg apele de la ploile torenţiale, şi a venit pe acel torent, care nu poate fi asigurat cu plasă pentru că ar însemna să blocăm scurgerea acelui torent.

În cauză a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor şi Infastructurii: Pe acea zonă există plasă de protecție, atât cât permite. Într-o zonă mai sus, decât zona cu plasă de protecție, e arie protejată. Ancheta ne va da concluziile. Dacă lucrurile nu au fost făcute conform legislației vinovații vor plăti.

Cristian Ovidiu Pistol, director general CNAIR: Am avut investiții cu plase și cu ancore pe o suprafață de 100 de mii de metri pătrați. Viața cetățenilor e foarte importantă pentru noi și vom încerca împreună cu administratorii acelor terenuri, că vorbim de Romsilva sau unitățile administrative teritoriale, să găsim împreună niște soluții.

Defileul Jiului a fost reabilitat în urmă cu aproximativ patru ani, tocmai pentru că în zonă căderile de pietre sunt frecvente.

Luna trecută, Un șofer de TIR a scăpat nevătămat după ce o bucată de stâncă a căzut peste cabina autrotrenului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite