Dosar Cocaina din Marea Neagră: Un paznic a descuiat vehiculul cu droguri cu o cheie uitată pe roată

Dosar Cocaina din Marea Neagră
Dosar Cocaina din Marea Neagră
9 iulie 2019, 17:45

Rechizitoriul întocmit de procurorii DIICOT arată că doi cetățeni sârbi au fost arestați preventiv pentru trafic de droguri de mare risc și constituirea unui grup infracțional organizat.

Aceștia „au încărcat aproximativ 30 de saci de rafie de culoare albă cu pachete de cocaină din autoutilitara Opel în autotrenul inculpatului (…), însă după ce au terminat de transferat întreaga cantitate, între cei doi s-a iscat o neînțelegere (cel mai probabil realizând că în autoutilitară era doar jumătate din cantitatea preconizată, s-au temut că li se va imputa lipsa celeilalte jumătăți, inculpații neștiind la acel moment că o parte din droguri fusese pierdută pe plaja satului Sf. Gheorghe) și au transferat din nou toți sacii cu cocaină din remorca autotrenului în autoutilitară”, se arată în rechizitoriu.

Potrivit documentului, activitatea celor doi a fost surprinsă de un martor, paznic de serviciu în cadrul unei firme din Sarichioi, care i-a auzit pe cei doi certându-se, în seara zilei de 21 martie.

Alți doi martori au profitat de faptul că unul dintre cetățenii sârbii a uitat cheia autoutilitarei Opel pe roată și a deschis mașina, constatând că în interior se aflau aproximativ 30 de saci de rafie, de culoare albă, plini cu pachete, niște cutii de carton și mai multe veste de salvare.

Martorii au dezlegat unul dintre saci și au luat din el un pachet, pe care scria Cartier, după care au lăsat cheia pe roată. Martorii au tăiat pachetul într-un colț, au constatat că acesta conține un praf cu miros și gust înțepător și au anunțat organele de poliție care au preluat pachetul.

Rechizitoriul mai arată că cei doi sârbi au încercat să facă o manevră pentru a îngreuna depistarea drogurilor.

Totodată, procurorii DIICOT mai spun că semiremorca vehiculului cu care s-au transportat drogurile a fost modificată special pentru transportul clandestin de droguri, iar cei doi cetățeni sârbi au încărcat cocaina într-un autotren și au schimbat pachetele dintr-un tir în altul pentru a nu fi depistate.

Pe 23 martie, unul dintre sârbi a fost găsit în Bușteni, Prahova, la volanul unui autotractor, însă în urma percheziției nu au fost găsite stupefiante.

,,Cu ocazia punerii în aplicare a măsurii sechestrului asigurator la data de 21.05.2019 organele de poliție judiciară au identificat deasupra semiremorcii, în plafon, un compartiment secret format din șapte canale metalice. (…) Existența acestui compartiment secret indică faptul că semiremorca a fost special modificată pentru transportul clandestine de droguri”, mai informează procurorii în document.

Pe 24 martie, a fost localizat și cel de-al doilea cetățean sârb, în timp ce încerca să treacă frontiera la Porțile de Fier, în Mehedinți, într-un autoturism, cu 3 cetățeni sârbi.

Din rechizitoriu mai reiese că apărarea unuia dintre cei doi cetățeni a invocat faptul că vehiculul condus prin țară de unul dintre cei doi sârbi se află în Buzău, atașând capture de pe Google Maps, însă, pe 20 martie, procurorii arată că aceștia au transferat în autoutilitară aproximativ 30 de saci cu pachete de cocaină și vestele de salvare ude cu care coletele fuseseră asigurate pentru a pluti în Marea Neagră.

Ancheta poliţiştilor şi a procurorilor din luna martie au dus la descoperirea a aproape o tonă de cocaină, în interiorul unei bărci de pe malul Mării Negre, în Sfântu Gheorghe. Totodată, zeci de pachete cu cocaină au fost aduse de valuri la mal, pe plajele litoralului românesc, din Năvodari până la Mangalia, fiind vorba despre o cantitate ce depăşeşte o sută de kilograme.

La momentul descoperirii, Felix Bănilă, şeful DIICOT, a anunţat că întreaga captură de aproape o tonă de cocaină urma să fie triplată, întrucât are puritate de 90% ce permite combinarea cu diferite substanţe, iar valoarea totală, pe piaţa drogurilor, putea ajunge la peste 300 milioane euro.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite