Dorel a dat lovitura într-o comună din Dâmbovița. A marcat pe drumuri treceri de pietoni care pleacă de niciunde și duc nicăieri

6 noiembrie 2018, 10:15

Localnicii din satul Crovu, comuna Odobești din Dâmboviț as-au trezit peste noapte cu ulițele împânzite de treceri de pietoni. Oamenii au încercat să descifreze logica după care au fost trasate marcajele. Trecerile pleacă de niciunde și te duc nicăieri.

Trecerile sunt amplasate unde nu te gândești cu gândul, spune o localnică. De asfalt aveau nevoie, dar nu înțeleg cum i-ar putea ajuta aceste treceri de pietoni. Am mers și noi la primărie să căutăm o explicație. Viceprimarul se amuză și el de zebrele din Crovu. Spune că primăria nu poate interveni. Lucrarea este din fonduri europene, va fi verificată, dar nu este încă finalizată. În momentul recepției, toți banii irosiți vor fi imputați constructorului. Deocamdată, nici măcar șanțurile și podețele nu sunt gata.

Cel mai probabil Dorel va da explicații specialiștilor la finalizarea lucrării, când se va face recepția. Până atunci poate da în continuare dovadă de imaginație, spre amuzamentul localnicilor.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite