Dor de România. Talente și tradiții exportate de țara noastră: Constantin Brancuși, Alexandra Nechita, Nicolae Zala

13 decembrie 2018, 12:03

În urmă cu o sută de ani, Pasărea Măiastră sau Domnișoara Pogany erau deja lucruri consacrate, admirate la expoziții și dorite de orice colecționar.

Pornit dintr-o căsuță modestă din Hobița, cel de-al șaselea copil al familiei Brâncuși ajunsese un nume rostit de toți iubitorii de artă din Paris. „Brâncuși”, îi spuneau ei. Avea să revoluționeze lumea artei, fiind considerat unul dintre pionierii sculpturii moderne abstracte. Deși se bucura de recunoaștere la nivel mondial, Brâncuși a continuat să își ducă viața ca un simplu țăran român.

Atelierul său din inima Parisului era o Românie în miniatură, unde marii artiști ai vremii ascultau muzică populară și mâncau bucate tradiționale românești.

Locul unde fiecare operă purta în ea o bucățică din dorul de țară. Poate de aceea, Brâncuși a dorit să lase prin testament statului român tot ce avea în atelierul său.

Însă guvernul comunist a refuzat moștenirea de o valoare inestimabilă. Cu inima tristă pentru că nu se putea întoarce în țara lui, Constantin Brancuși s-a stins în 1957, la Paris.

La fel ca păsările din opera brâncușiană, dorul nu a ținut niciodată cont de timp sau distanță. Dorul de țară a rămas unul dintre sentimentele care au urcat și coborât sufletul celor aflați departe. Chiar și atunci când România a reprezentat pentru ei doar un loc al nașterii, înscris sec și oficial în hârtii tipizate.

Deși avea numai un an și jumătate când a părăsit țara, Alexandra Nechita nu s-a despărțit niciodată de România. A devenit celebră peste ocean la numai opt ani, cu prima expoziție deschisă la Los Angeles. A vândut atunci primul tablou, cu 50 de dolari. La zece ani era deja milionară în dolari.

La 14 ani a fost declarată femeia anului de CBS și Crucea Roșie. În ciuda adorației pe care i-au oferit-o străinii, Micuța Picasso, așa cum a fost supranumită, a rămas cu inima în țara natală. În casa Alexandrei s-a vorbit numai limba română. Părinții i-au transmis valorile românești, iar bunica i-a gătit ca acasă. Iar una dintre cele mai mari fericiri ale Alexandrei a fost întotdeauna să își expună lucrările în țara căreia i-a dus dorul peste tot în lume.

Chiar dacă viața i-a purtat în alte colțuri ale lumii, românii au știut întotdeauna să ducă cu ei în suflet o părticică de țară. La câțiva pași de biserica românească din Paris se află o mică Românie. România lui Nicolae Zala. Chiar dacă povestea sa pariziană a început acum mai bine de 30 de ani, dorul de țară nu i-a dat niciodată pace. Tot dragostea de țară l-a îndemnat să le ofere francezilor, cu fiecare produs tradițional, câte o părticică din Maramureșul pe care îl iubește.

Dorul de România se simte și în inima Europei, unde an de an, zeci de români se strâng în Piața Centrală să le arate birocraților occidentali cum se petrece pe la noi.

De 1 decembrie, piața răsună sub pasul lor apăsat la fel ca dragostea de țară, iar costumele populare din diferite părți ale țării colorează pozele făcute de turiștii străini.

De câțiva ani, țara noastră a intrat în topurile mondiale ale migranților. Milioane de români au luat calea străinătății, în căutarea unei vieți mai bune, mai fericite. Însă ceea ce îi leagă pe toți, și îi aduce acasă, măcar cu gândul, uneori, rămâne un singur lucru: Dorul de România.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă

Mașinile fabricate în România cuceresc piețele europene

Analiza. Europa vs Statele Unite. Care economie este mai performantă