Donald Trump îl apără pe procurorul general al SUA şi îi acuză pe democraţi de „vânătoare de vrăjitoare”. Jeff Sessions s-a recuzat

3 martie 2017, 14:57

FBI investighează, sub coordonarea Departamentului Justiţiei condus de Sessions, posibile ingerinţe ale Moscovei în procesul electoral. Jeff Sessions a avut anul trecut două întâlniri cu amabsadorul rus; a fost învinuit că, sub jurământ, a minţit la audieri, în faţa senatorilor, despre acele discuţii.

Kremlinul afirmă că rolul ambasadorului său este să aibă cât mai multe întâlniri. CNN a comentat că acesta ar fi un spion de elită, care vizează recrutări la Washington. MAE rus a dezminţit acest lucru.

Jeff Sessions, echivalentul unui ministru de justiţie, s-a recuzat din investigaţie pentru că, spune el, nu poate face parte dintr-o comisie care anchetează o situaţie în care a fost el însuşi implicat. Marea problemă, însă, sunt declaraţiile de dinainte şi de după ce a fost învestit în funcţie.

Donald Trump îl apără pe procurorul general şi îi acuză pe democraţi că duc o vânătoare de vrăjitoare.

Procurorul general al SUA a avut întâlniri cu ambasadorul rus

Al Franken, senator democrat de Minnesota, 10 ianuarie 2017: „Dacă apar dovezi că oameni din campania Trump au comunicat cu guvernul Rusiei, în timpul campaniei, ce aţi face?”

Jeff Sessions, procuror general al SUA, 10 ianuarie 2017: „D-le senator Franken, nu am cunoştinţă de asemenea activităţi. Am fost de mai multe ori numit „portavoce” în acea campanie, nu am avut comunicaţii cu ruşii şi nu pot comenta.”

Opoziţia democrată îl acuză că a minţit în faţa senatorilor, unde era audiat pentru confirmarea postului pe care îl ocupă acum, de procuror general. Sessions spune acum că a înţeles altfel întrebarea de la audieri.

„Ambasadorul Rusiei a trimis un colaborator la biroul meu. Nu ne-am întâlnit, a cerut o întrevedere ca atâţia alţi ambasadori, am  stabilit un interval, cum făceam de obicei, şi ne-am întâlnit. Doi dintre colaboratorii mei au fost de faţă, poate un al treilea, sunt amândoi colonei în retragere, nu politicieni, şi l-am ascultat pe ambasador spunându-şi temerile”, explică Jeff Sessions.

Preşedintele Donald Trump: E o vânătoare de vrăjitoare

Preşedintele Donald Trump a reacţionat în stilul caracteristic – pe Twitter. I-a luat apărarea procurorului general şi i-a acuzat pe democraţi că duc o vânătoare de vrăjitoare.

(w500) Donald Tru

Dar, cu acelaşi diplomat rus, Serghei Kisliak, a avut convorbiri controversate şi fostul consilier de securitate naţională al lui Trump – şi tot înainte de ajungerea la Casa Albă.

Consilierul Michael Flynn a trebuit să demisioneze. Este o practică obişnuită ca staffurile de campanie să aibă întâlniri neoficiale cu diplomaţii altor ţări. Problema e să nu vorbească în numele statului american.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite