Donald Trump: Asaltul asupra Capitoliului a fost „una din cele mai mari mişcări din istorie pentru a reda Americii măreţia sa”

Donald Trump
Donald Trump
10 iunie 2022, 08:55

După aproape un an de anchete, asupra faptelor şi gesturilor omului de afaceri republican înainte, în cursul şi după atacul asupra Congresului american, un grup de parlamentari prezintă la ora locală 20.00 (vineri, 00.00 GMT) primele sale concluzii.

Ei au promis că vor dezvălui modul în care haosul din acea zi „a fost rezultatul unei campanii coordonate pentru a răsturna rezultatul alegerilor prezidenţiale din 2020 şi pentru a împiedica transferul puterii de la Donald Trump la Joe Biden”.

Dar pentru Donald Trump, această comisie „nu s-a aplecat nici măcar un minut asupra motivului pentru care mulţimea a venit în număr mare la Washington” la 6 ianuarie 2021, a acuzat el joi pe reţeaua sa socială, TruthSocial.

În acea zi, mii de partizani ai săi s-au adunat la Washington pentru a denunţa rezultatul alegerilor din 2020 care l-au văzut învins pe fostul magnat imobiliar. O mulţime a luat cu asalt sediul Congresului american, provocând o undă de şoc în întreaga lume.

La 6 ianuarie nu a fost doar o manifestaţie, a fost una cele mai mari mişcări din istoria ţării noastre pentru a reda Americii măreţia sa„, a subliniat Donald Trump.

A fost vorba despre alegeri trucate şi furate„, a adăugat el, reiterând încă o dată fără dovezi această teorie a conspiraţiei, demontată în mod repetat de autorităţi.

De mai multe luni, aşa-numita comisie „6 ianuarie” – şapte democraţi şi doi republicani – a audiat peste 1.000 de martori, printre care doi copii ai fostului preşedinte, şi a analizat 140.000 de documente pentru a face lumină cu privire la responsabilitatea exactă a lui Donald. Trump în acest eveniment care a zguduit din temelii democraţia americană.

Susţinătorii acestei comisii consideră activitatea ei esenţială pentru a garanta că unul dintre cele mai întunecate episoade din istoria Statelor Unite nu se va mai repeta niciodată.

Majoritatea republicanilor denunţă, însă, lucrările acestui grup de aleşi, principalul interesat, Donald Trump, acuzând o „vânătoare de vrăjitoare”.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite