Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace

Donald Trump
Donald Trump
9 septembrie 2020, 15:15

Donald Trump a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Pace din 2021 în urma eforturilor sale de a promova pacea între Israel şi Emiratele Arabe Unite (EAU). Numele preşedintelui SUA a fost pus pe listă de politicianul norvegian Christian Tybring-Gjedde, relatează Fox News.

„Cred că a făcut mai multe încercări de a crea pacea între naţiuni decât majoritatea celorlalţi nominalizaţi la Premiul Păcii”, a declarat Tybring-Gjedde, un membru al Parlamentului cu patru mandate la activ.

Marţi, un oficial de la Casa Albă a anunţat că Donald Trump va organiza o ceremonie de semnare pe 15 septembrie a unui acord revoluţionar din Orientul Mijlociu care normalizează relaţiile dintre Israel şi EAU. Ca parte a acordului negociat timp de 18 luni, statul din Golf a fost de acord cu normalizarea relaţiilor cu Israelul, în timp ce Israelul a acceptat să continue planurile de a suspenda anexarea Cisiordaniei.

Anul acesta au existat 318 de candidaţi la Premiul Nobel pentru Pace. Înscrierile trebuie făcute online şi toţi candidaţii sunt discutaţi înainte ca o listă scurtă cu cei demni să fie întocmită.

Nu este prima dată când Trump este nominalizat la premiu. În 2018, a fost nominalizat în urma summitului său din Singapore cu liderul nord-coreean Kim Jong-un. Preşedintele SUA nu a câştigat.

În 2009, preşedintele Barack Obama a câştigat premiul la doar nouă luni de la începutul mandatului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite