La mai bine de două săptămâni de la anunțarea înfrângerii sale în alegerile prezidențiale din SUA, Donald Trump a dat undă verde luni seară deschiderii procesului de tranziție spre o administrație Biden.
Echipa democratului a luat imediat notă de o etapă care permite ”un transfer de putere pașnic și fără probleme”, relatează AFP și Reuters.
Președintele republican în exercițiu nu a recunoscut în mod direct victoria lui Joe Biden, promițând să continue o ''luptă dreaptă'' în timp ce demersurile sale în justiţie se înmulțesc, fără succes, pentru a încerca să demonstreze fraude în alegerile din 3 noiembrie.
''Cu toate acestea, în interesul superior al ţării noastre, recomand'' ca agenţia guvernamentală responsabilă pentru transferul de putere să facă ''ceea ce este necesar în ceea ce privește protocoalele și am cerut echipei mele să facă același lucru'', a scris Trump pe Twitter.
...fight, and I believe we will prevail! Nevertheless, in the best interest of our Country, I am recommending that Emily and her team do what needs to be done with regard to initial protocols, and have told my team to do the same.
— Donald J. Trump (@realDonaldTrump) November 23, 2020
Această agenţie, GSA (General Services Administration), a trimis anterior o scrisoare prin care îl informa pe Joe Biden că este deschisă calea pentru tranziţie.
Administraţia Trump trebuie să recunoască oficial că Joe Biden este preşedintele ales pentru ca echipa de tranziție a democratului să poată începe să primească informații clasate top-secret și să discute cu echipele existente în diferitele ministere.