Președintele Donald Trump, împreună cu soția sa Melania, și-au făcut apariția pe neașteptate în mijlocul trupelor americane staționate în Irak. A fost prima vizită făcută de liderul de la Casa Albă într-o zonă de conflict, după aproape doi ani de la preluarea mandatului. Printre mesajele transmise cu această ocazie de Trump a fost și cel că "Statele Unite nu pot continua să fie jandarmul lumii".
Președintele Trump a stat trei ore împreună cu militarii americani, la baza Al-Asad din vestul capitalei Bagdad. De nouă ani nu a mai fost în Irak un președinte american.
În prezent, Statele Unite au dislocați acolo 5.000 de militari, cu misiunea de a antrena și consilia armata irakiană. Trump și-a justificat și în fața lor decizia care a făcut atâta vâlvă în ultimul timp, de retragere a trupelor americane din Siria.
"Asistența plătită" e o temă care a revenit în discursul președintelui, atunci când a spus că Statele Unite nu pot continua să fie jandarmul lumii și e nedrept ca această greutate să apese doar asupra americanilor.
La întoarcerea din Irak, Donald și Melania Trump au vizitat trupele americane de la baza aeriană Ramstein, din Germania.
Au stat puțin în mijlocul soldaților, au vorbit cu ei, au făcut fotografii și Trump chiar a dat câteva autografe pe celebrele șepci inscripționate cu sloganul lui de campanie, "Make America Great Again" - Sa facem America mare din nou.