Donald Trump, în discursul despre Starea Naţiunii: Încheiem Loteria Vizelor, un program care dă la întâmplare cărți verzi

31 ianuarie 2018, 07:49

Principalele idei ale programului prezentat de Trump au vizat relansarea economică prin reducerea taxelor, creșterea investițiilor publice și revitalizarea infrastructurii critice. Donald Trump a cerut Congresului să sprijine un plan de investiții de 1.500 de miliarde de dolari și a anunțat încheierea programului Loteria Vizelor. Unul din cele 4 puncte cheie ale reformei sistemului de imigrație.

Donald Trump: „Cel de-al treilea pilon pune capăt Loteriei Vizelor, un program care oferă la întâmplare cărţi verzi, fără să ţină cont de abilităţi, de merit sau de siguranţa poporului. Este timpul să trecem la un sistem de imigraţie bazat pe merit, unul prin care să fie primiţi oamenii cu competenţe, care vor să muncească, cei care vor contribui la bunăstarea societăţii, care ne vor iubi şi respecta ţara.”

În ultimii ani, între 500 și 1.000 de români au câștigat Loteria anual. Ultima sesiune de înregistrare electronică a avut loc toamna trecută, pentru ediția din 2019 a programului. În total, 50.000 de participanți din toată lumea vor fi selecționați aleatoriu, iar rezultatele vor fi cunoscute începând din 1 mai.

În discursul său, președintele Donald Trump a prezentat o națiune americană sigură, puternică, angajată în reconstrucția unității, o națiune pregătită pentru un nou vis american.

Donald Trump: „Vreau să întind o mână pentru a lucra împreună cu ambele partide, cu democraţii şi cu republicanii, că să-i protejăm pe cetăţenii noştri indiferent dacă sunt albi sau negri, indiferent de religie sau credinţă”.

Donald Trump a vorbit despre stoparea migrației în lanț și despre limitarea sponsorizării la soț sau soție și la copii minori. Criticile democraților au fost exprimate printr-o voce tânără, Joe Kennedy al III -lea, strănepot al fostului președinte John F Kennedy.

JOE KENNEDY III, reprezentant democrat de Massachusetts: „Oameni buni, ar fi prea uşor să calificăm ultimul an drept haotic. Părtinire şi politică. Dar e mai mult decât atât”.

CBS, post perceput ca anti-Trump, a publicat un sondaj potrivit căruia trei sferturi dintre americani au încuviinţat discursul preşedintelui, iar 8 din zece cred că şeful statului încearcă să unească ţara, nu să o dezbine.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă