Dolj: Un viaduct din zona Cârcea s-a rupt sub un tren de marfă, încărcat cu biodisel. Locomotiva a deraiat și șase vagoane au căzut într-o râpă. Traficul feroviar a fost blocat

12 august 2018, 10:39

ACTUALIZARE Compania Naţională de Căi Ferate “CFR” SA informează că, urmare evenimentului produs de operatorul de marfă – Grup Feroviar Român (GFR), prin depășirea de către mecanicul de locomotivă a semnalului de circulație aflat pe culoarea roșie, viaductul Cârcea este afectat pe firul I de circulație, pe care s-a produs deraierea. Firul II de circulație, respectiv structura viaducutului pe firul II nu este afectată.

După evaluarea primară de către personalul de specialitate CFR s-a hotârât ca circulația trenurilor să fie deviată pe ruta ocolitoare Caracal – Piatra Olt – Craiova, până la stabilirea variantelor definitive de reluare a circulației pe Magistrala CF 900 pe distanța Craiova – Caracal.

ACTUALIZARE Potrivit unui comunicat al CFR,  circulația feroviară este închisă începând cu ora 08:20 pe raza SRCF Craiova, între stațiile CF Malu Mare și Banu Mărăcine din cauza deraierii a 6 vagoane din compunerea unui tren de marfă, aparținând operatorului privat GFR (Grup Feroviar Român). Trenul, care avea în compunere 23 de vagoane și circula pe distanța Slobozia – Veche Curtici, transporta produse petroliere. Potrivit comunicatului, locomotiva trenului a deraiat și 6 vagoane din compunerea trenului 80315 aparținând GFR s-au răsturnat în viaductul Cârcea.

La fața locului se deplasează reprezentanții autorităților care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum și echipele de specialiști care vor interveni pentru eliberarea gabaritului.

În prezent un tren de călători a fost oprit în parcurs (IR 1797 – în stația CF Jianca) și așteaptă redeschiderea circulației.

ACTUALIZARE Imaginile difuzate de un post de televiziune arată că un viaduct s-a rupt sub garnitură și câteva vagoane au căzut într-o râpă. Potrivit ISU Dolj, vagoanele sunt încărcate cu biodiesel și nu există pericol de explozie.

Un tren de marfă a deraiat pe raza localităţii Cârcea, iar traficul feroviar este blocat pe Magistrala 900 Caracal-Craiova, informează Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române. Potrivit Infotrafic, nu sunt persoane rănite.

Circulaţia feroviară a fost închisă duminică dimineaţa, începând cu ora 8:20, pe raza SRCF Craiova, între staţiile CF Malu Mare şi Banu Mărăcine, din cauza deraierii a 6 vagoane din compunerea unui tren de marfă ce transporta produse petroliere, aparţinând operatorului privat GFR (Grup Feroviar Român), informează Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA printr-un comunicat citat de  Agerpres.

„Trenul, care avea în compunere 23 de vagoane şi circula pe distanţa Slobozia – Veche Curtici, transporta produse petroliere. Menţionăm că locomotiva trenului a deraiat şi 6 vagoane din compunerea trenului 80315 aparţinând GFR s-au răsturnat în viaductul Cârcea. La faţa locului se deplasează reprezentanţii autorităţilor care vor ancheta cauzele producerii acestui incident, precum şi echipele de specialişti care vor interveni pentru eliberarea gabaritului”, se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, în prezent un tren de călători a fost oprit în parcurs (IR 1797 – în staţia CF Jianca) şi aşteaptă redeschiderea circulaţiei.

Potrivit publicației Gazeta de Sud, la faţa locului intervin echipaje ale Detaşamentului 1 Pompieri Craiova.

Traficul feroviar este blocat pe Magistrala 900 Caracal-Craiova, pe raza localităţii Cârcea(kilometrulCF 200+200).

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite