Este zi de doliu național în Statele Unite ale Americii după moartea lui George Bush senior, cel de-al 41-lea președinte al Americii. Este ultima zi în care americanii îi pot aduce un omagiu fostului șef de stat.
Fostul șef de stat, tatăl celui de-al 43-lea președinte al Statelor Unite, a murit vineri la vârsta de 94 de ani și va fi înmormântat mâine în Texas, alături de soția sa Barbara.
Timp de 30 de zile, steagul american va fi coborât în bernă, la toate clădirile publice, posturile militare, ambasadele SUA, precum și consulatele din întreaga lume, potrivit unei proclamații prezidențiale emise de Casa Albă.