Doliu în teatrul românesc. Actriţa Olga Tudorache a încetat din viaţă. „Doamna teatrului românesc” avea 88 de ani

18 octombrie 2017, 08:20

Doamna teatrului românesc din ultimele decenii s-a stins discret, aşa cum a trăit în ultima perioadă, când a ales să se retragă din viaţa publică şi de pe scenă, acolo unde a încântat generaţii întregi cu talentul şi energia sa.

Olga Tudorache a fost internată la începutul săptămânii trecute la Spitalul Elias, în urma unei suspiciuni de atac vascular cerebral. Însă progresiv, starea sănătăţii sale s-a deteriorat, joi dimineaţă fiind transferată la Terapie Intensivă. „În cursul dimineţii zilei de 12 octombire, starea generală s-a agravat în concordanţă cu evoluţia imprevizibilă a bolii. Din aceste motive, doamna Olga Tudorache, a fost internată începând din aceasta dimineaţă în secţia de terapie intensivă a SUUE, pentru supraveghere continuă şi continuarea tratamentului adecvat”, a anunţat, joi, un comunicat de presă al medicilor de la Elias. Din păcate, însă, trupul slăbit al marii actriţe a cedat, în cele din urmă. La 88 de ani, după decenii în care a slujit scena teatrului românesc şi a oferit lumii artistice mai multe generaţii de actori talentaţi, Olga Tudorache a făcut o ultimă reverenţă.

(w620) olga1

A interpretat peste 70 de personaje de teatru

Olga Tudorache s-a născut la 11 octombrie 1929, la Oituz, judeţul Bacău. Din 1976 a fost Conferenţiar universitar la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L.Caragiale“, catedra de actorie. Din 1990 este profesor. A avut şase promoţii de actori, până la pensionare (1997). Retragerea efectivă din învăţământ are loc în 2000.  A interpretat peste 70 de personaje de teatru, precum: Maşa din „Cadavrul viu“ de Lev Tolstoi, Antigona din piesa lui Sofocle, Cleopatra, din „Antoniu şi Cleopatra“, Regina din „Vulpile“ de Lillian Hellman, Ducesa de Gloucester din „Richard al II-lea“, „Elena Domnişor din „Să nu-ţi faci prăvălie cu scară“, Beatrice, din „Efectul razelor gamma asupra anemonelor“ de Paul Zindel.  A jucat şi în filme: ”Tudor” (1962), ”Răzbunarea haiducilor” (1968), ”Bietul Ioanide” (1979), ”Vreau să ştiu de ce am aripi” (1983), ”Domnişoara Aurica” (1986), ”Tusea şi junghiul” (1990), ”Doi haiduci şi o crâşmăriţă” (1992), ”O vară de neuitat” (1993), ”Faraon” (2004).

(w620) olga 1a

Dintre premiile şi distincţiile primite amintim: Premiul I pentru interpretare la Festivalul Naţional de Teatru (1969), Premiul revistei Săptămâna pentru 25 de ani de activitate teatrală (1979), Premiul I la Festivalul dramaturgiei contemporane Braşov (1986), Premiul special al juriului la Gala dramaturgiei româneşti actuale (Timişoara, 1987), Diploma de onoare la Festivalul de Dramaturgie Contemporană (Braşov, decembrie 1997), Premiul Fundaţiei Tofan pentru Cea mai importantă personalitate teatrală a anului 1997 (decembrie 1997), Ordinul Naţional ”Steaua României” în grad de Mare Ofiţer acordat de Preşedintele României (2000), Titlul de Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti (2001), ”Vârsta de Aur — Premiul special”, distincţie a Ministerului Culturii şi Cultelor (2001), Trofeul Festivalului Naţional de Teatru ”I.L.Caragiale” (2004).   A primit Premiul Criticii pentru Cea mai bună actriţă a anului 1997, acordat de secţia română a Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Teatru (AICT) — Fundaţia Teatrul XXI (februarie 1998), Premiul UNITER pentru Cea mai bună actriţă în cadrul Galei Premiilor UNITER (martie 1999), Diploma de popularitate (Gala Premiilor UNITER, 2002).

(w620) olga2

La 8 aprilie 2010, Olga Tudorache a jucat pentru a 250-a oară pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, alături de Marius Bodochi, rolul principal în spectacolul „Regina Mamă”, regia Gelu Colceag (foto sus). Interpretarea Olgăi Tudorache a fost distinsă cu Premiul AICT pentru cea mai bună actriţă a anului 1997 şi Premiul Tofan pentru cea mai importantă personalitate teatrală a aceluiaşi an.   Actriţa a primit decoraţia regală „Nihil Sine Deo”, din partea Regelui Mihai, în cadrul unei ceremonii care s-a desfăşurat la 18 mai 2013, la Teatrul Mic din Bucureşti, chiar după spectacolul „Portretul Doamnei T”, o piesă scrisă special pentru Olga Tudorache de Ana Maria Bamberg. Pentru actorul Florin Zamfirescu, cel care i-a fost ani de zile asistent la Universitatea de Artă Teatrală şi Cinematografică, Olga Tudorache este un mister din care a reuşit să descifreze doar o mică fărâmă.
Era fascinantă. În viaţa de zi cu zi, am fost prietenă cu ea. Este o fiinţă fermecătoare – se îmbrăca bine, eu şi soţul meu eram uluiţi de felul în care reacţiona ca soţie, ca iubită….“, a declarat Cătălina Buzoianu. Actriţa Ilinca Goia, fostă studentă a Olgăi Tudorache, spune că a fost influenţată de personalitate artistică a profesoarei sale.  „Este o actriţă atât de copleşitoare, încât nu poţi să nu te minunezi. Ca profesor, era omul extremelor. Nu exista cale de mijloc”, subliniază Ilinca Goia.

(w620) Olga 3

Referitor la meseria de actor, Olga Tudorache declara: „În meseria noastră învățăm veșnic. Actorul, chiar dacă nu are la activul său o carieră îndelungată, trebuie să se simtă mereu ca la primul rol, să aibă starea de spirit a unui ucenic. Actoria e o meserie de disciplină. Ca milităria. Trebuie să faci un lucru atunci când ți se cere. Fără talent nu ajungi la meseria de actor, fără disciplină nu poți să o practici.“

 

Filmele în care a jucat Olga Tudorache

  • Directorul nostru, regia Jean Georgescu (1955)
  • Când primăvara e fierbinte, r. Mircea Săucan (1960)
  • Tudor, r. Lucian Bratu (1962)
  • Cartierul veseliei, r. Manole Marcus (1964)
  • Răpirea fecioarelor, r. Dinu Cocea (1967)
  • Răzbunarea haiducilor (1968)
  • Mihai Viteazul (1970)
  • Un zâmbet pentru mai târziu, r. Al. Boiangiu (1974)
  • Mastodontul, r. Virgil Calotescu (1975)
  • Profetul, aurul și ardelenii (1978)
  • Clipa, r. Gheorghe Vitanidis (1979)
  • Bietul Ioanide regia Dan Pița (1979)
  • Dragostea și revoluția, r. Gheorghe Vitanitis (1983)
  • Vreau să știu de ce am aripi, r. Nicu Stan (1984)
  • Surorile (1984)
  • Domnișoara Aurica – regia Șerban Marinescu (1986)
  • François Villon – Poetul vagabond (1987)
  • Tusea și junghiul r. Mircea Daneliuc (1990) – Premiul UCIN
  • Balanța, r. Lucian Pintilie (1991)
  • Doi haiduci și o crâșmăriță, r. George Cornea (1993)
  • Nostradamus, r. Roger Christian (1993)
  • Drumul câinilor, r. Laurențiu Damian; – Premiul UCIN
  • O vară de neuitat, regia Lucian Pintilie, (1993)
  • Femeia în roșu (1997)
  • Faraon, regia Sinisa Dragin (2004)
  • Magnatul (2004)
  • Cendres et sang, regia Fanny Ardant (2009)

Roluri ale Olgăi Tudorache în teatru

Olga Tudorache a avut numeroase roluri în teatru. Iată câteva dintre acestea:

1951: Dealul vrăbiilor de Alexei Simukov – rolul Valea
1952: Student în anul trei – rolul Katea
1953: De la patru în sus de H. Nicolaide – rolul Zinca
1953: Simion Albac de Th. Mănescu, rolul Valentina Peicu
1954: Ani de pribegie de Aleksei Arbuzov, rolul Galina Sergheevna
1954: Libelula de Nicoloz Baratașvili – rolul Makvala
1954: David Copperfield de Charles Dickens – rolul Edith
1955: Cadavrul viu de Tolstoi – rolul Masa
1957: Suflete tari de Camil Petrescu – rolul Ioana Boiu
1958: Antigona de Sofocle – rolul Antigona
1959: Tânara gardă de Maksim Fadeev – rolul Liubov Șevțova
1959: Nila toboșara de Afanasi Salînski – rolul Nila
1960: Ocolul pământului în 80 de zile de Pavel Kohout – rolul văduva
1961: Antoniu și Cleopatra de Shakespeare – rolul Cleopatra
1968: Tango de Sławomir Mrożek – rolul Leonora
1968: Baltagul de Mihail Sadoveanu – rolul Vitoria Lipan
1969 : Maria 1714 de Ilie Păunescu – rolul Maria
1973: Stâlpii societății de Henrik Ibsen – rolul Lona Hessel
1977: Efectul razelor gamma asupra anemonelor de Paul Zindel – rolul Beatrice
1978: Unchiul Vanea de Anton Cehov – rolul Maria Vasilievna
1981: Fluturi… fluturi de Aldo Nicolaj – rolul Edda
1983: Richard al III-lea de Shakespeare – rolul Ducesa de Glouchester
1985: Să nu-ți faci prăvălie cu scară de Eugen Barbu – rolul Elena Domnișor
1986: Aimez vous Brahms de Françoise Sagan – rolul Paula;
1988: Noapte bună, mamă! de Marsha Norman – rolul Thelma
1997: Regina mamă de Manlio Santanelli – rolul Regina
2000: Cimitirul păsărilor de Antonio Gala – rolul Emilia
2003: Noiembrie (Sărutul) de Ana Maria Bamberger – rol Marga, regia Alice Barb
2004: Pește cu mazăre de Ana Maria Bamberger – rolul Mama și regia spectacolului.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite