Leul s-a depreciat şi astăzi pe piaţa valutară. A ajuns la minimul ultimilor patru ani în raport cu euro. La cursul BNR, un euro a fost cotat la 4,54 lei iar dolarul a atins un nou nivel record - de 4,3504 de lei. Aprecierea monedei americane în raport cu leul va aduce scumpiri nu numai la carburanţi, ci şi la raft. Vor creşte preţurile la electronicele şi electrocasnicele fabricate în Asia, cele pentru legumele şi fructele importate din Turcia, dar şi costurile pentru materiile prime aduse de pe alte continente.
Dintre alimente, cele mai mari scumpiri sunt aşteptate la legume şi fructe care, în această perioadă, sunt importate în cantităţi mari.
Preţurile cresc nu doar ca urmare a aprecierii dolarului ci şi prin majorarea costurilor de transport ca urmare a scumpirii carburanţilor.
Ceva mai puţin, cu 2-3%, pot creşte şi preţurile pentru carnea de porc. Estimările sunt că majorările se vor simţi la raft la începutul primăverii.
Dolarul a fost cotat de BNR la 4,35, deşi în lunile precedente valoarea sa medie a fost de 3,9 - 4 lei.
Aprecierea va continua cel mai probabil şi în 2017, iar efectele se vor vedea în creşteri de preţuri pentru toate mărfurile care sunt vândute în moneda americană. În primul rând, electronicele şi electrocasnicele fabricate pe alte continente.
În ceea ce priveşte preţurile la raft, de regulă, orice modificare de curs valutar afectează preţurile cu o întârziere de aproximativ 3 luni. Dar volumele de mărfuri permit uneori negocieri astfel încât să nu existe scumpiri semnificative.