Doi spanioli cu certificate digitale de vaccinare false, depistaţi la Aeroportul Otopeni

Poliţiştii de frontieră de la Aeroportul 'Henri Coandă' din Bucureşti au depistat doi spanioli care au prezentat pentru controlul de intrare în România certificate de vaccinare pentru virusul SARS-CoV-2 care nu corespundeau cu datele acestora de identificare.

12 Noiembrie 2021, 12:36 (actualizat 12 Noiembrie 2021, 12:53) |
Aeroportul Otopeni

"În cursul zilei de ieri, în Punctul de Trecere a Frontierei Aeroport "Henri Coandă" Bucureşti, s-au prezentat pentru a intra în România, cu o cursă din direcţia Turcia - Istanbul, doi cetăţeni spanioli, în vârstă de 25, respectiv 26 de ani. Cei doi pasageri au prezentat certificate digitale de vaccinare prevăzute cu cod QR, eliberate de autorităţile spaniole, care atestau faptul că sunt vaccinaţi împotriva virusului SARS-CoV-2 în Spania", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF) transmis, vineri, AGERPRES.

Poliţiştii de frontieră au constatat însă faptul că datele de identificare corespondente codului QR sunt diferite faţă de datele de identitate din documentele de călătorie prezentate la controlul de frontieră de către cei doi bărbaţi, certificatele prezentate nefiind autentice.

Cei doi cetăţeni spanioli au renunţat la continuarea călătoriei, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals informatic, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 325 din Codul penal, la final urmând a fi luate măsurile legale ce se impun.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN CORONAVIRUS
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 9°C 7°C
IASI 5°C 1°C
CLUJ 3°C -1°C
CONSTANTA 6°C 4°C
CRAIOVA 7°C 5°C
BRASOV 3°C 0°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI