Doi polițiști din Vâlcea, bătuți în misiune. Unul dintre agenți, adus la un spital din București

20 noiembrie 2019, 18:26

Șoferul care a refuzat să oprească la semnalul polițiștilor și fratele său au fugit imediat după încăirarea de azi noapte cu polițiștii. Au fost prinși la Slatina și duși la audieri. Și alte persoane, printre care și părinții celor doi, au dat explicații procurorilor.

Zeci de polițiști și jandarmi, însoțiți de inspectori DSV au făcut verificări acasă la șoferul bătăuș. În gospodăria vâlceanului au găsit peste 100 de porci, mulți aduși din județe cu pestă porcină. Autoritățile au decis să eutanasieze animalele de frica virusului pestei porcine.

Șoferul și fratele lui sunt acuzați de de ultraj, lipsire de libertate în mod ilegal şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.

În urma scandalului, cei doi polițiști au ajuns la spital.

Unul dintre poliţiştii agresaţi în judeţul Vâlcea va fi adus la un spital din Bucureşti şi supus unei intervenţii chirurgicale, a anunţat, miercuri, purtătorul de cuvânt al MAI, Monica Dajbog.

„Ministrul Afacerilor Interne, Ion Marcel Vela, a fost informat încă din cursul nopţii cu privire la starea de sănătate a poliţiştilor şi în cursul acestei dimineţi, cu acordul familiei, s-a luat hotărârea ca unul dintre poliţiştii răniţi să fie adus la un spital din Bucureşti pentru a-i fi acordate îngrijirile necesare şi, din ce ştim în acest moment, va fi supus unei intervenţii medicale”, a precizat Dajbog, în cadrul unei declaraţii de presă la sediul MAI.

Potrivit acesteia, cei doi agresori au fost depistaţi în cursul dimineţii în Slatina, „în urma activităţilor investigativ-operative dispuse de procurorul de caz, cu sprijinul specialiştilor din cadrul Biroului de Operaţiuni Speciale Vâlcea şi al Inspectoratului de Poliţie Olt”. Suspecţii au fost conduşi la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani în vederea audierii şi luării măsurilor legale de către procurorul de caz, a adăugat Monica Dajbog.

De asemenea, ea a precizat că ministrul Vela a solicitat inspectorului general al Poliţiei Române ca unul dintre adjuncţi să meargă personal în judeţul Vâlcea pentru a verifica situaţia la faţa locului şi pentru a lua măsuri ca pe viitor să nu se mai repete astfel de cazuri. „Nu ne referim aici la un control, ci la un sprijin profesional pe care Inspectoratul General al Poliţiei Române trebuie să-l acorde structurilor din teritoriu pentru evitarea unor situaţii critice”, a mai spus Dajbog.

 

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite