Doi pacienţi şi o asistentă medicală de la Institutul Clinic Fundeni au fost diagnosticaţi cu Covid

Fundeni
Fundeni
18 aprilie 2020, 10:32

Potrivit comunicatului transmis de instituție, doi pacienţi şi o asistentă de la Institutul Clinic Fundeni sunt primele persoane din unitatea sanitară confirmate cu Covid 19.

La Institutul Clinic Fundeni este testat pentru Covid 19 orice pacient care are nevoie de internare.

Conducerea unităţii încearcă să facă astfel încât niciun pacient, indiferent de simptome, să nu ajungă în secţiile unde sunt internaţi pacienţi cu boli grave.

Asistenta medicală confirmată pozitiv nu a intrat în contact cu niciun pacient, spune managerul Institutului, dr. Anca Coliţă.

Cei doi pacienţi, dar şi asistenta medicală au fost deja transferaţi la spitale Covid din Capitală.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite