Doi cetăţeni sirieni depistaţi ascunşi în podeaua unui autoturism, la Calafat

Sirieni depistaţi ascunşi în podeaua unui autoturism
Sirieni depistaţi ascunşi în podeaua unui autoturism
8 august 2022, 12:27

Potrivit Poliţiei de Frontieră Române, cetăţenii sirieni nu aveau documente de identitate şi erau transportaţi într-un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetăţean bulgar.

„În Punctul de Trecere a Frontierei Calafat s-a prezentat pe sensul de intrare în ţară, conducând un autoturism înmatriculat în Bulgaria, un cetăţean bulgar, în vârstă de 34 de ani. În urma efectuării controlului mijlocului de transport, colegii noştri au constatat că în podeaua autoturismului sunt confecţionate două locuri special amenajate, prin sudarea unor carcase metalice, poziţionate pe şasiu, accesul realizându-se prin ridicarea scaunelor din spate. Astfel, în cele două locaşuri au fost descoperite ascunse două persoane de sex masculin, care nu posedau documente de identitate”, informează Poliţia de Frontieră.

Cu ocazia cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit faptul că persoanele depistate sunt cetăţeni sirieni, iar aceştia au declarat că s-au ascuns în autoturismul respectiv în timp ce se aflau pe teritoriul oraşului Sofia, din Bulgaria, achitând şoferului suma de 1.500 de euro, fiecare, pentru a-i transporta în Austria.

Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei persoanelor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, şoferul, cetăţenii sirieni şi mijlocul de transport au fost preluaţi de către autorităţile bulgare în vederea continuării cercetărilor.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite