Doi bărbaţi din Argeş au scăpat cu viaţă după ce au fost atacaţi de urs

25 august 2019, 17:45

Bărbatul, care acum povesteşte îngrozit prin ce a trecut, era cu un coleg în pădure, în apropierea comunei Mălureni din Argeş. O ursoaică furioasă i-a atacat pe neaşteptate. S-au apărat cu ajutorul unui topor şi cu greu au reuşit să scape de animal.

„A apărut la doi metri de noi. Prima dată l-a atacat pe băiatul din faţă. Avea un topor, a dat în el, am dat şi eu…”, povesteşte unul dintre bărbaţi.

Deşi răniţi grav, cei doi au pornit spre sat. De acasă au anunțat autorităţile, iar un echipaj de la SMURD și unul de ambulanță i-au dus la spital, în Piteşti.

După atac, o echipă de jandarmi montani a plecat în pădurea de la Mălureni pentru a încerca să identifice ursoaica rănită.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă