Românii merg rar la medic şi atunci când ajung sunt obligaţi de gravitatea unei probleme. Aproape 80 la sută nu îşi fac controale de rutină, potrivit unui studiu recent. Din acest motiv, diagnosticarea se face prea târziu, statul suportă costuri mai mari pentru tratarea bolii şi numărul deceselor este mult mai mare.
Maria Buhnariuc are 84 de ani, iar acum se confruntă cu grave probleme de săntate. Mărturisește că de a lungul timpului, a ajuns la medic doar atunci când dădea semne de boală.
"În tinerețe nu venim, dar acum la bătrânețe ne străduim să fim sănătoși. Când am ieșit la pensie am început să mă tratez pentru că am început cu toate, și cu inima și cu oasele"
Femeia este unul dintre milioanele de români care ajung la medic târziu, când problemele de sănătate se agravează.
Salvarea ar fi putut veni de la controalele de rutină, însă, potrivit unei statistici recente, doar 3 români din 10 le fac.
O simplă investigație medicală poate însemna în unele cazuri o șansă la viață . Așa că un control o dată la câțiva ani înseamnă o perioadă mult prea mare de timp.
Medicii ne recomandă ca cel puțin o dată pe an să venim în cabinete pentru un set complet de analize.
Medicul de familie este cel de la care se aşteaptă să vină cu cele mai multe sfaturi şi o indicaţie clară pentru controlul de rutină.
Un sfert dintre români recunosc însă că sursa primară de informare este internetul.