"Doar DA înseamnă DA". Actul sexual neconsimțit verbal va însemna viol în Spania. Persoanele abuzate sexual nu vor mai trebui să demonstreze agresiunea, ci acuzatul va trebui să dovedească nevinovăția

Abordarea femeilor pe stradă poate fi considerată agresiune, actul sexual neconsimțit verbal va însemna viol, iar reclamele care încurajează prostituția vor fi interzise în Spania. Acestea sunt principalele reglementări ale legii libertății sexuale votate în Parlamentul de la Madrid, după dezbateri aprinse. Unele partide consideră prevederile exagerate, altele condamnă scoaterea din textul legii a pasajelor referitoare la abolirea prostituției.

29 Mai 2022, 00:47 (actualizat 29 Mai 2022, 01:03) Știrile TVR |
Legea violului în Spania
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

În Spania, la fiecare 4 ore, o femeie reclamă un abuz sexual.

Legea libertății sexuale, cunoscută și ca "Doar DA înseamnă DA!" a fost inițiată după un caz care a șocat opinia publică în 2016, când 5 tineri din Pamplona au agresat o tânără de 18 ani și au filmat incidentul, dar au fost acuzați de abuz sexual și nu de viol.

Irene Montero, ministru al Egalității: "Libertatea sexuală va deveni un drept în țara noastră. Vom schimba violența cu libertatea și teama cu dorința. Spania este de acum o țară mai liberă și mai sigură pentru toate femeile".

Sofia Castanon, deputat: "Să te întorci acasă fără să fii agresată sexual nu înseamnă că ești răsfățată. Să vrei să te întorci acasă fără să fii violată nu înseamnă să fii răsfățată".

Partidele aflate la guvernare au acuzat opoziția că nu a dorit pedepsirea proxenetismului și interzicerea localurilor destinate prostituției.

În Spania, o treime dintre bărbați au recunoscut că au plătit cel puțin o dată pentru a întreține raporturi sexuale. Peste 100 de mii de persoane practică prostituția, o industrie de milioane de euro anual.

Ultimele statistici sunt îngrijorătoare: 28% dintre persoanele exploatate sexual sunt copii: atât fete, cât și băieți.

Laura Berja, deputat PSOE: "Este o lege incompletă. E incompletă pentru că nu are efect asupra tuturor formelor de violență sexuală împotriva femeilor, nu are efect asupra tuturor victimelor. (...) Prostituția trebuia introdusă în această lege".

În schimb, legea interzice reclamele care promovează prostituția și transmiterea imaginilor cu caracter sexual. De asemenea, persoanele abuzate sexual nu vor mai trebui să demonstreze agresiunea, ci acuzatul va trebui să își dovedească nevinovăția.

ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 31°C 33°C
IASI 26°C 32°C
CLUJ 29°C 30°C
CONSTANTA 25°C 27°C
CRAIOVA 27°C 31°C
BRASOV 25°C 28°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI