DNA: Robert Negoiţă, urmărit penal pentru abuz în serviciu. Procurorii susțin că a eliberat ilegal documente pentru construirea unui bloc

Primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă / Facebook
Primarul Sectorului 3 Robert Negoiţă / Facebook
9 februarie 2023, 15:38

DNA precizează, într-un răspuns transmis Agerpres, că procurorii de la Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie au dispus efectuarea urmăririi penale faţă de Robert Negoiţă pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit procurorilor anticorupţie, în perioada 2015 – 2021, Negoiţă, cu încălcarea prevederilor legale, ar fi aprobat emiterea presupus nelegală a unor documente necesare construirii şi intabulării unei construcţii în zona centrală a Capitalei.

Sursa judiciare au precizat, pentru Agerpres, că imobilul este situat pe Strada Matei Basarab la numărul 97.

Sursele citate au mai arătat că, pe lângă alte persoane, în dosar mai sunt urmăriţi penal doi arhitecţi-şefi şi trei secretari din Primărie.

Procurorii DNA au efectuat, pe 1 februarie, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, percheziţii domiciliare în 17 locaţii din Bucureşti şi judeţul Ilfov, dintre care una este sediul unei instituţii publice, restul fiind domiciliile unor persoane fizice şi sediile unor societăţi comerciale.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite