DNA: Medicul Mircea Beuran, trimis în judecată pentru luare de mită

Medicul Mircea Beuran
Medicul Mircea Beuran
29 aprilie 2020, 15:10

Medicul  Mircea Beuran a fost reținut în februarie, pentru 24 de ore,  de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, sub acuzația de luare de mită. Beuran a fost reținut pentru că ar fi luat mită în perioada în care era președinte al Senatului Universitar, director al Departamentului 10 Chirurgie, șef al Disciplinei Chirurgie Generală, conducător de Doctorat și profesor universitar chirurgie generală în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București. Ulterior, a fost plasat în arest la domiciliu.

„În data de 18 decembrie 2018, inculpatul Beuran Mircea, a acceptat și primit de la o persoană, medic într-o unitate spitalicească din București (martor în cauză), suma de 10.000 euro, în legătură cu îndeplinirea unor acte ce intrau în îndatoririle sale de serviciu. Concret, inculpatul a primit banii respectivi atât pentru a propune în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” București scoaterea la concurs a unui post de asistent universitar în specialitatea chirurgie generală, pe o perioadă determinată, cât și pentru a asigura câștigarea acestui concurs de către martor”, se arata în comunicatul DNA, din februarie.

Medicul Mircea Beuran a fost audiat la Poliția Capitalei și în ianuarie anul acesta,  în dosarul femeii arse pe masa de operație. Medicul Beuran a semnat documentele pentru acea operație, însă el nu a fost în sală. Femeia a fost operată de un medic rezident. Substanțele dezinfectante folosite incorect în acea operație s-au aprins în momentul în care chirurgul a folosit electrocauterul. Serviciul Omoruri al Poliției Capitalei a deschis un dosar penal de ucidere din culpă în acest caz.

 

 

sursa

agerpres.ro

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă