Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

DNA cere sesizarea Parlamentului pentru încuviințarea arestării preventive a deputaţilor Cătălin Teodorescu şi Ioan Oltean

Procurorul-şef al DNA, Laura Codruța Kovesi, cere sesizarea preşedintelui Camerei Deputaţilor pentru încuviinţarea arestării preventive a deputaţilor Cătălin Teodorescu şi Ioan Oltean, urmăriți penal în dosarul despăgubirilor date de ANRP omului de afaceri Mihai Rotaru.

27 Noiembrie 2015, 11:54 (actualizat 27 Noiembrie 2015, 20:10) |
Procurorii cer arestarea lui Ioan Oltean
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

ORA 17.00 Comisia juridică a Camerei Deputaților se va reuni miercurea viitoare, la ora 12,00, în ședință, pentru a analiza cererile cu privire la arestarea preventivă a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu și pentru a face rapoarte pe aceste solicitări.

ORA 13:05 Procurorul general Tiberiu Nițu a trimis, vineri, ministrului Justiției cererea DNA privind sesizarea Camerei Deputaților pentru încuviințarea arestării preventive a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu, transmite Agerpres.

Ioan Oltean şi-a dat demisia, vineri, din funcţia de vicepreşedinte al PNL, după ce a aflat că este urmărit penal, susţine preşedintele PNL, Vasile Blaga.

Deputaţii PNL Ioan Oltean şi Cătălin Teodorescu sunt urmăriţi penal într-un nou dosar al retrocedărilor făcute de ANRP. Procurorii spun că despăgubirile acordate pentru un teren din Piteşti au fost supraevaluate de comisia din ANRP de cinci ori, în urma influenţei exercitate de cei doi. Omul de afaceri Mihai Rotaru ar fi obţinut astfel de la ANRP o despăgubire record de 100 de milioane de lei pentru acest teren.

Şase persoane au fost reţinute, joi seară, în acest dosar, printre care şi fosta şefă a ANRP, Crinuţa Dumitrean. Celelalte cinci persoane reţinute sunt: omul de afaceri Mihai Rotaru, alţi trei membri ai Comisiei de Despgubiri ANRP - Sergiu Diacomatu, Rodica Constantinovici şi Lăcrămioara Alexandru -, precum şi evaluatorul Sergiu Negurici.

Citeşte şi "Deputatul Ioan Oltean, urmărit penal într-un dosar al retrocedărilor ANRP. Şase persoane reţinute, printre ele şi fosta şefă a ANRP".

Potrivit comunicatului DNA, Cătălin Teodorescu - la data faptei membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul ANRP, în prezent deputat în Parlamentul României, (trimis în judecată sub control judiciar în altă cauză) - este urmărit penal pentru infracțiunea de abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit, iar Ioan Oltean - deputat în Parlamentul României la data faptelor și în prezent - este urmărit penal pentru infracțiunile trafic de influență şi complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

"La data de 17.06.2010, suspectul Teodorescu Cătălin Florin, membru al Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, împreună cu alţi inculpaţi care au făcut parte din aceeaşi comisie (Dumitrean Nicoleta Crinuţa – Preşedinte, Diacomatu Sergiu Ionuţ, Teodorescu Cătălin Florin, Baciu Remus Virgil, Marko Attila, Constantinovici Rodica și Alexandru Lăcrămioara) prin exercitarea abuzivă a atribuțiilor de serviciu, cu încălcarea prevederilor legale, a aprobat raportul de evaluare prin care un teren în suprafață de 61.857 mp situat în municipiul Pitești a fost evaluat la 108.932.000 lei, sumă acordată drept despăgubire cesionarului Rotaru Mihai, inculpat în cauză. Terenul a fost supraevaluat cu suma de 87.291.596 lei, ceea ce reprezintă prejudiciu în dauna bugetului de stat și avantaj patrimonial pentru Rotaru Mihai.

Suma plătită în acest dosar de despăgubire pentru un teren reprezintă un sfert din totalul despăgubirilor civile plătite de ANRP în tot cursul anului 2011.

Inculpatul Rotaru Mihai, beneficiar al sumei de 108.932.000 lei (aprox. 25 milioane euro) cumpărase drepturile litigioase de la o altă persoană cu câteva luni înainte de decizia comisiei A.N.R.P., mai precis la data de 27.11.2009, cu suma de 750.000 euro. Persoana a vândut aceste drepturi după ce, timp de 8 ani nu reușise să obțină proprietățile revendicate, ceea ce condusese și la inițierea unui proces in instanță.

De asemenea, din probele administrate în cauză a rezultat că deputatul Oltean Ioan, care avea relații cointeresate cu cesionarul Rotaru Mihai și cu președinta A.N.R.P Dumitrean Nicoleta Crinuţa, și-a exercitat influența la aceasta din urmă pentru urgentarea și aprobarea despăgubirii în favoarea cesionarului. În schimb cesionarul Rotaru Mihai i-a remis suspectului Oltean Ioan suma de 600.000 euro anterior datei de 17.06.2010, locul primirii banilor fiind în incinta unei parohii.

Cele două cereri de încuviințare a arestării preventive au fost formulate având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală".

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 25°C 26°C
IASI 23°C 24°C
CLUJ 18°C 20°C
CONSTANTA 22°C 24°C
CRAIOVA 22°C 24°C
BRASOV 16°C 19°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 20 Mai 2019, 22:06
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 20-05-2019
Deschidere: 8223.72
Maxim: 8256.41
Mimim: 8198.98
Variatie: -0.23%
TLV
2.12
0%
SNP
0.38
0.13%
BRD
11.08
1.96%
FP
0.97
0.41%
SNG
33.90
0%
SNN
10.82
2.76%
TGN
356.00
0.56%
EBS
155.45
3.16%
SIF5
2.08
0.48%
SIF3
0.25
0.4%
ARHIVĂ ȘTIRI