Siteul tvr.ro foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de utilizare a cookies. Afla mai multe accesand Politica de cookies Vezi și Politica de Confidenţialitate care face referire la modul în care colectăm, folosim şi partajăm datele dumneavoastră pentru a va oferi serviciile TVR precum şi modul în care folosim platformele sociale.

DNA cere încuviințarea urmăririi penale pentru fostul ministru Sebastian Vlădescu. În aceeași cauză este urmărit penal și Cristian Boureanu

20 de milioane de euro! Atât susțin procurorii DNA că ar fi fost mita totală pusă în joc pentru reabilitarea căii ferate Bucureşti - Constanţa. DNA cere acum aprobare și pentru anchetarea penală a fostul ministru de Finante, Sebastian Vlădescu. Procurorii îl acuză de luare de mită, alături de Cristian Boureanu, fost parlamentar PDL, și de Ionuţ Costea, fost secretar de stat la Finanţe.

18 Aprilie 2018, 09:27 (actualizat 18 Aprilie 2018, 22:10) |
Sebastian Vlădescu, acuzat de luare de mită
EMBED VIDEO LINK CU VIDEO
Embed:
Link:

Reabilitarea căii ferate București – Constanța a început în 2006 și s-a prelungit până în 2014.

A fost făcută de o asociere dintre 3 firme: austriacă, germană și japoneză. A costat un miliard de euro.

Potrivit DNA, fostul ministru de Finanțe din guvernele Tăriceanu și Boc, Sebastian Vlădescu, a primit mită un milion de euro. Ulterior, ar mai fi cerut încă două milioane, din care, până la urmă, ar fi primit efectiv doar 65.000 de euro.

Ionuț Costea, fostul președinte al EximBank și cumnat al lui Mircea Geoană, ar fi primit şi el 4,5 milioane de euro, iar fostul parlamentar PDL Cristian Boureanu 2,2 milioane de euro, 1 milion cash și restul reprezentând contravaloarea unor excursii sau măriri de capital la firme.

Încă două personae - Mihaela Mititelu, considerată apropiată de conducerea CFR, și Constantin Dascălu, fost secretar de stat din Ministerul Transporturilor pe vremea lui Radu Berceanu - ar fi primit și ei câteva milioane de euro.

Direcția Națională Anticorupție susține că banii s-au fi dat prin contracte fictive pentru ca oficialii statului să plătească facturi sau să deblocheze plăți.

DNA a fixat cauțiune pentru persoanele acuzate. În termen de 10 zile, Ionuț Costea trebuia să achite o cauțiune de 1.5 milioane de euro, Mihaela Mititelu 1 milion de euro, Constantin Dascalu 500.000 de euro, iar Cristian Boureanu 200.000 de euro.

Niciunul dintre acuzați nu a putut fi contactat pentru a-și prezenta punctul de vedere. Doar avocatul lui Ionuţ Costea a declarat că acesta este nevinovat şi că va plăti cauţiunea.

Direcţia Naţională Anticorupţie a cerut încuviinţarea urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu, fost ministru al Finanţelor.

Potrivit procurorilor, față de Sebastian Vlădescu există indicii că ar fi săvârşit două infracţiuni de luare de mită, în sumă de peste un milion de euro.

Potrivit unui comunicat de presă, procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, a transmis procurorului general al PICCJ referatul cauzei, în vederea sesizării preşedintelui României, pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de Sebastian Vlădescu, la data faptelor ministru al Finanţelor Publice, faţă de care există indicii că ar fi săvârşit două infracţiuni de luare de mită.

"Infracţiunile de corupţie care fac obiectul cauzei au fost comise în legătură cu încheierea şi executarea contractelor de reabilitare a liniei ferate Bucureşti - Constanţa, precum şi cu recuperarea taxei pe valoarea adăugată (TVA) restante, pentru lucrări de reabilitare efectuate la o altă linie de cale ferată. Astfel, a rezultat că, în perioada 2005 - 2014, oficiali români sau persoane cu influenţă asupra acestora ar fi primit, de la o companie străină, în baza unor înţelegeri, aproximativ 20 de milioane de euro pentru ca, în schimbul acestor sume, să se asigure încheierea contractelor şi plata facturilor pentru reabilitarea unor tronsoane de cale ferată a liniei Bucureşti-Constanţa, precum şi plata TVA restante pentru reabilitarea unei alte linii de cale ferată care fusese deja realizată de aceeaşi companie. Banii încasaţi ilegal reprezentau procente din valoarea fiecărei plăţi făcute de statul român şi erau achitaţi succesiv, pe măsură ce compania constructoare încasa, la rândul ei, contravaloarea lucrărilor efectuate, de la statul român (respectiv de la compania CN CFR)", arată sursa citată.

În aceeaşi cauză, sunt urmăriţi penal fostul deputat Cristian Boureanu, acuzat de trafic de influenţă, fostul angajat al Ministerului Finanţelor Mircea-Ionuţ Costea şi Mihaela Mititelu, la data faptelor persoană apropiată de conducerea CN CFR, ambii acuzaţi de trafic de influenţă şi complicitate la luare de mită, şi Constantin Dascălu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de mită.

DNA a stabilit în cazul lui Boureanu o cauţiune de 200.000 euro, în cazul lui Mircea-Ionuţ Costea - 1.500.000 euro, faţă de Mihaela Mititelu - un milion de euro, iar în cazul lui Constantin Dascălu - 500.000 euro.

Procurorii susţin că activitatea infracţională s-ar fi desfăşurat în două etape, în perioadele 2005 - 2014 şi 2009 - 2014.

Perioada 2005-2014

"În contextul participării companiei străine la licitaţia organizată de CNCFR pentru reabilitarea liniei Bucureşti - Constanţa, reprezentanţii acesteia au convenit cu Vlădescu Sebastian, Costea Mircea-Ionuţ (fost angajat al Ministerului Finanţelor) şi Mititelu Mihaela (persoană apropiată de conducerea CNCFR), să le plătească eşalonat un comision de 3,5% din sumele încasate de la statul român. În schimb, cei trei se angajau să facă demersuri astfel încât să fie asigurată finanţarea suplimentară în vederea încheierii contractului şi pentru ca, ulterior, plăţile pentru lucrări să fie făcute la timp.

Pentru remiterea sumelor de bani a fost creat un circuit fictiv, în baza căruia sumele de bani au plecat de la societatea străină şi au ajuns la persoanele sus-menţionate (respectiv Vlădescu Sebastian, Costea Mircea Ionuţ şi Mititelu Mihaela). În circuitul fictiv a fost interpusă o societate de avocatură, mai multe firme afiliate acesteia şi o serie de societăţi controlate de cei trei, fiind încheiate mai multe contracte fictive", afirmă DNA.

Potrivit DNA, în perioada 2008 - 2009, în baza acestei înţelegeri, fostul ministru al Finanţelor, cu sprijinul inculpaţilor Mircea-Ionuţ Costea şi Mihaela Mititelu, ar fi primit, în conturile bancare ale unor firme deţinute sau controlate de către persoane apropiate, suma de aproximativ un milion de euro (reprezentând partea sa din comisionul pretins), transferurile fiind justificate prin contracte fictive.

"În perioada 2006 - 2014, conform aceleiaşi înţelegeri, inculpatul Costea Mircea-Ionuţ a primit sume de bani totalizând aproximativ 4,5 milioane de euro, în baza unor contracte fictive încheiate cu firme deţinute sau controlate de către persoane apropiate, a beneficiat de decontarea contravalorii serviciilor turistice efectuate de el şi membrii familiei în perioada 2008 - 2014, a primit folosinţa unui autoturism de lux, i s-a plătit aportul la majorarea capitalului unei firme. Inculpata Mititelu Mihaela a primit sume de bani totalizând aproximativ 3 milioane de euro, în baza unor contracte fictive încheiate cu firme deţinute sau controlate de către ea sau persoane apropiate", arată anchetatorii.

Perioada 2009 - 2014

În cursul anului 2009, pe fondul schimbărilor politice ca urmare a alegerilor parlamentare din anul anterior şi al crizei economice care a dus la întârzierea plăţii facturilor, reprezentanţii aceleiaşi societăţi au ajuns la o nouă înţelegere privind plata unui comision de 10% din sumele încasate de la statul român în baza aceloraşi contracte de reabilitare a căii ferate, către Sebastian Vlădescu, către Constantin Dascălu (secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor în perioada ianuarie 2009 - octombrie 2010) şi către Cristian Boureanu (deputat).

"Concret, în perioada 23 decembrie 2009 - 3 septembrie 2010, Vlădescu Sebastian şi Dascălu Constantin, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, au acceptat promisiunea remiterii unor sume de câte 2 milioane de euro de la reprezentantul în România al companiei străine, pentru ca să îşi îndeplinească atribuţiile de serviciu într-un mod care să asigure, pe de o parte, finanţarea şi plata lucrărilor efectuate la tronsonul de cale ferată Bucureşti-Constanţa şi, pe de altă parte, finanţarea şi plata efectivă a TVA restantă de la lucrările efectuate la tronsonul Bucureşti-Câmpina.

La rândul său, în anul 2009, Boureanu Cristian, deputat în Parlamentul României, a acceptat promisiunea de a primi alte 2 milioane de euro pentru ca, în schimbul acestei sume, să îşi exercite influenţa asupra lui Vlădescu Sebastian, precum şi asupra conducerii Ministerului Transporturilor, în beneficiul companiei străine, în sensul celor anterior menţionate", se explică în comunicat.

Potrivit sursei citate, a fost creat nou circuit fictiv, conceput pe cinci nivele, în baza căruia sumele de bani au plecat de la societatea străină şi au ajuns la persoanele menţionate.

"În circuitul fictiv au fost interpuse mai multe firme cu sedii sociale în paradisuri fiscale care aveau conturi deschise la bănci din Cipru şi Elveţia, prin care au tranzitat banii. În final, banii au ajuns în societăţi indicate de destinatarii sumelor, fie au fost retraşi în numerar, fiind transportaţi şi predaţi în România persoanelor mai sus indicate, implicate în înţelegerea iniţială", arată DNA.

Conform procurorilor, Vlădescu a primit, în perioada noiembrie 2011 - septembrie 2013, din suma de 2 milioane de euro pretinsă, suma de 65.000 de euro, sub forma finanţării activităţii unei companii offshore unde avea calitatea de asociat.

La rândul său, Constantin Dascălu, a primit, în decembrie 2010 şi mai 2011, suma totală de 1.114.000 de euro în conturile bancare ale unor firme situate într-un paradis fiscal controlate de persoane apropiate.

Iar, în perioada 2010 - 2017, Cristian Boureanu a primit aproximativ 2,2 milioane de euro (din care 1.053.500 euro în numerar, iar restul sub forma altor beneficii materiale, respectiv plata unor servicii turistice, plata aportului la capitalul a două firme la care era asociat şi alte plăţi solicitate de către acesta), mai susţin anchetatorii.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN ACTUALITATE
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 17°C 13°C
IASI 13°C 10°C
CLUJ 8°C 9°C
CONSTANTA 16°C 14°C
CRAIOVA 17°C 13°C
BRASOV 9°C 8°C
Vezi toate informatiile meteo
CURS BNR - 24 Octombrie 2018, 08:57
 
INDICI BVB
 
INDICE BET
Data: 23-10-2018
Deschidere: 8615.95
Maxim: 8641.52
Mimim: 8585.16
Variatie: 0.3%
TLV
2.35
0.42%
SNP
0.39
0.38%
SNG
34.50
0.14%
TGN
354.00
0.28%
BRD
13.30
1.21%
FP
0.94
0.21%
EL
10.82
1.29%
DIGI
30.00
0.5%
SNN
7.96
0.87%
COTE
84.80
0.35%
ARHIVĂ ȘTIRI