Dmitri Medvedev avertizează că livrarea de avioane NATO Ucrainei echivalează cu a intra în război împotriva Rusiei

Dmitri Medvedev
Dmitri Medvedev
3 martie 2023, 06:31

Şi oricine decide livrarea (şi repararea) unor astfel de echipamente sau mijloace de distrugere, precum şi mercenarii şi instructorii militari străini, vor trebui să fie consideraţi o ţintă militară legitimă”, a scris el joi pe Telegram.

Acesta, a spus el, a fost probabil singurul lucru care i-a oprit pe „infantilii de occidentali” să furnizeze avioane şi arme cu rază lungă de acţiune „dependenţilor de droguri de la Kiev„.

El nu se aşteaptă, totuşi, ca ei să reziste mult timp,”pentru că tentaţia de a distruge Rusia este mare”, a spus Medvedev, care este actualul vicepreşedinte al Consiliului de Securitate al Rusiei.

Dmitri Medvedev a fost perceput ca destul de liberal în perioada în care a exercitat funcţiile de prim-ministru şi preşedinte. El afişează însă acum o poziţie dură în contextul războiului, observatorii estimând că, prin această atitudine, încearcă să îşi asigure poziţia în structura de putere din Federaţia Rusă.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite

Cele mai citite pe aceeași temă