Distracție scumpă pentru amintiri de neuitat. O petrecere pentru copii într-un loc special poate costa și 1.500 de euro

11 martie 2018, 20:40

De ziua lui, Tudor și-a invitat prietenii într-un loc magic. Distracția și jocurile desprinse parcă dintr-un film SF au fost strategia pentru o petrecere memorabilă, chiar dacă părinții au avut de achitat o notă de plată de câteva sute de lei.

Pentru 3 ore de distracție, părinții plătesc între 900 și 2.200 de lei, plus meniul și tortul.

În cazul în care doriți catering propriu și băuturi, la nota de plată se adaugă 500 de lei pentru închirierea sălii.

Locurile pentru astfel de evenimente sunt generoase în activități. Spre exemplu, în această lume a distracției, copiii pot să schieze pe o pârtie artificială și au acces la toate jocurile în timpul petrecerii.

Pentru români e deja ceva normal să apeleze la o firmă specializată în organizarea de petreceri private. Îi scapă de multă bătaie de cap.

Nu uitați că pentru astfel de petreceri ar trebui să rezervați din timp o sală. Singurul lucru gratis este pofta de distracție!

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite