Distracție pe manele într-un centru de vaccinare din Botoșani. Angajații și-au alungat plictiseala, din lipsă de pacienți

Angajații unui centru de vaccinare din municipiul Botoșani au intrat în vizorul autorităților după ce pe rețelele de socializare au apărut filmulețe în care unii dintre ei cântă și dansează în sala pentru imunizări. Totul se întâmplă în spațiul amenajat la Colegiul Tehnic "Gheorghe  Asachi". Cum persoanele care vin să se imunizeze pot fi numărate pe degete, personalul medical a încercat să alunge plictiseala cu ajutorul manelelor.

20 Septembrie 2021, 16:45 (actualizat 20 Septembrie 2021, 19:41) |

În imaginile apărute pe internet se vede cum un asistent jonglează cu o minge de baschet și dansează în sala de vaccinare. O colegă a acestuia mimează apoi versurile unei melodii.

Ajunse pe o rețea de socializare, filmulețele au fost văzute și de reprezentanții Primăriei.

Și Direcția de Sănătate Publică a dispus verificări la acest centru de vaccinări.

În imagini apare doar personalul medical. Ancheta va stabili dacă filmările au fost făcute în timpul programului de lucru sau după terminarea lui.

Cei ajunși vedete pe internet nu au putut fi contactați pentru un punct de vedere.

Articole pe aceeaşi temă
 
ŞTIRILE ZILEI
CELE MAI NOI DIN VACCINARE COVID-19
 
StirileTVR.RO PE FACEBOOK
 
  AZI MAINE
BUCURESTI 7°C 10°C
IASI 3°C 8°C
CLUJ 5°C 6°C
CONSTANTA 11°C 16°C
CRAIOVA 5°C 5°C
BRASOV 6°C 7°C
Vezi toate informatiile meteo
TVR +
Canalul TVR YouTube
TVR65
ARHIVĂ ȘTIRI