Distracția s-a încheiat la spital. Patru tineri teribiliști au gonit cu mașina, cu poliția pe urmele lor. Imagini cu impact emoțional

28 septembrie 2022, 18:27

Accidentul s-a petrecut în comuna Matca, din județul Galați.

Șoferul, un tânăr de 22 de ani, împreună cu trei amici, de 17 ani, au plecat la o plimbare cu mașina. Circula cu viteză mare.

În Tecuci, a fost înregistrat cu 122 de kilometri la oră, de un echipaj de poliție.

Șoferul nu a oprit la semnalele polițiștilor și a încercat să scape de agenții care au plecat în urmărirea lui. Într-o curbă însă, mașina a derapat și a intrat într-un gard.

Cei trei pasageri au scăpat cu răni ușoare, dar conducătorul auto a rămas încarcerat.

În urma impactului, a fost avariată și rețeaua de alimentare cu gaze a locuinței și a existat pericolul producerii unui incendiu.

Din cauza rănilor suferite, șoferul nu a putut fi testat pentru consum de alcool sau droguri, dar i-au fost prelevate probe de sânge. Există suspiciunea ca tânărul să se fi aflat sub influența substanțelor interzise.

Polițiștii de la Rutieră trag un semnal de alarmă și spun că, în ultima perioadă, au depistat foarte mulți șoferi care conduceau sub influența drogurilor.

Spre exemplu, în județul Galați, de la începutul anului, polițiștii au întocmit nu mai puțin de 76 de dosare penale șoferilor care s-au urcat la volan sub influența substanțelor psihotrope.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite