Disputa diplomatică dintre Qatar și Arabia Saudită a creat și o criză a… cămilelor

24 iunie 2017, 17:37

Impactul celei mai grave crize din regiune a fost vizibil imediat. Închiderea granițelelor a blocat numeroși cetățeni din ambele țări, care călătoreau în acel moment. Însă și cămilele au ajuns victime nevinovate ale acestei situații. Qatarul nu are suficiente zone cu vegetație pentru a hrăni animalele și, de aceea, multe familii qatariote, în special beduini, își hrăneau cămilele pe pajiștile din Arabia Saudită. În urma scandalului diplomatic, mii de animale au fost blocate de cealaltă parte a frontierei, zile întregi, fără apă și hrană.

Braik Al-Murri, crescător de cămile:  „Au de suferit cămilele,  au de suferit beduinii  care cresc cămile.  Această situaţie afectează viaţa beduinilor.”

Proprietarii qatarioti ai cămilelor, mulți dintre ei beduini nomazi, care trăiesc în zona de frontieră, au ripostat, spunând că tradițiile lor sunt amenințate de acest boicot. În fața valului de nemulțumire, guvernul de la Doha a trimis un convoi de cisterne cu apă și hrană pentru animale și, în scurt timp, cămilele au ajuns înapoi în Qatar.

Hamad Mohamed Bou Salae:  „Din fericire, cămilele noastre sunt bine,  am găsit multe dintre ele.  Am avut probleme în Arabia Saudită;  a fost aglomeraţie, dezorganizare.  Acum totul este în regulă.”

La începutul lunii, Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Egiptul și Bahreinul au întrerupt toate legăturile cu Qatarul, acuzând această țară că susține financiar terorismul. Doha, însă, neagă acest lucru.

Urmărește-ne pe Google News

Ultima Oră

Cele mai citite